Deputatul Alexandru Băişanu este, începând de ieri, preşedintele interimar al Organizaţiei Judeţene Suceava a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE). Decizia a fost luată de conducerea centrală a acestui partid, fiind acceptată de copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Odată cu preluarea preşedinţiei filialei judeţene, Alexandru Băişanu va candida şi pentru funcţia de primar al Sucevei, din partea ALDE. Surse din cadrul partidului au afirmat că iniţial s-a făcut propunerea ca Alexandru Băişanu să fie copreşedinte al organizaţiei judeţene, alături de deputatul Constantin Galan, însă acesta din urmă a refuzat şi s-a retras din funcţie. De altfel, Constantin Galan a declarat ieri că nu a acceptat această propunere deoarece nu vrea să-şi asocieze imaginea, publică şi politică, cu cea a lui Alexandru Băişanu. Galan a mai spus că în şedinţa de ieri a conducerii ALDE „s-au dat lupte” pentru a-i convinge pe liderii naţional că Alexandru Băişanu nu este soluţia cea mai potrivită pentru partid.
Contactat telefonic, noul preşedinte al ALDE Suceava, Alexandru Băişanu, a spus că momentan nu vrea să dea nici o declaraţie pe acest subiect, urmând să organizeze o conferinţă de presă zilele acestea.
Băişanu a anunţat joia trecută că şi-a dat demisia din PNL şi că va candida pentru Primăria Suceava, fără a anunţa partidul. La vremea respectivă, Alexandru Băişanu a ţinut să precizeze că în fapt nu demisionează din PNL, ci din PDL, considerând că această formaţiune politică a acaparat în totalitate fostul PNL. De remarcat faptul că Băişanu a început conferinţa de presă în care anunţa aceste lucruri cu „o dedicaţie specială” către actualul copreşedinte al ALDE, precizând că în trecut, după ce a demisionat din funcţia de prefect, a decis să intre în PNL pentru că a vrut să urmeze un model pe care îl regăsea în premierul de la vremea respectivă, Călin Popescu Tăriceanu.
Tot săptămâna trecută, fostul preşedinte al ALDE Suceava, Constantin Galan, a anunţat că actualul consilier local Vasile Mocanu va candida din partea acestui partid pentru Primăria Suceava, candidatură care în aceste condiţii va fi anulată.
Constantin Galan: „Vorbim limbi diferite, şi pentru că nu am caracterul lui Alexandru Băişanu am decis să ies din acest joc”
Contactat telefonic în cursul zilei de ieri, deputatul Constantin Galan ne-a confirmat faptul că Alexandru Băişanu a preluat Organizaţia Judeţeană a ALDE Suceava. Galan a confirmat şi faptul că iniţial s-a propus ca Alexandru Băişanu să fie preşedinte la filiala municipală Suceava şi copreşedinte al organizaţiei judeţene. „M-am duelat cu Băişanu, pentru că preşedintele probabil că a fost determinat să ia această decizie prin unele mijloace neortodoxe, probabil venite de la alţii. În cadrul şedinţei s-a decis ca Alexandru Băişanu să candideze pentru Primăria Suceava şi să preia preşedinţia organizaţiei municipiului reşedinţă de judeţ. Dar s-a spus că trebuia să fie şi copreşedinte al Organizaţiei Judeţene a ALDE Suceava”, a arătat Constantin Galan.
Acesta a subliniat că a refuzat categoric această formulă de conducere pentru că nu are încredere în modul în care va acţiona Alexandru Băişanu în viitor. „Nu puteam să fiu copreşedinte pentru că îmi stricam imaginea. Dacă ALDE va avea un rezultat bun la alegeri, cu siguranţă spunea că sunt rezultatele lui, dar dacă rezultatul nu va fi unul bun, atunci urma să spună că vina este a mea. Din acest motiv am decis să mă dau deoparte pentru că mai am ce să fac şi altceva, nu numai să mă cert cu Alexandru Băişanu. Vorbim limbi diferite, şi pentru că nu am caracterul lui Alexandru Băişanu am decis să ies din acest joc”, a afirmat Constantin Galan. El a precizat că majoritatea membrilor din filialele locale ALDE, pe care le-a creat de când a preluat şefia filialei, i-au spus că vor să se alăture acestui partid, „însă doar dacă nu vine şi Alexandru Băişanu”. Constantin Galan a spus că zilele viitoare va lua o decizie cu privire la viitorul său politic.
( 1 mar 2016, 13:35:53