Deputatul PSD de Suceava Ioan Stan l-a interpelat în plenul Parlamentului pe ministrul Sănătăţii, Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu, în vederea alocării fondurilor necesare finalizării noului spital din municipiul Fălticeni. Stan a declarat că este vorba de 17 milioane de lei, bani necesari pentru ca unitatea spitalicească din Fălticeni să fie dată în folosinţă.
Parlamentarul social-democrat a precizat că gradul de execuţie a investiţiei de la Fălticeni este de 90%, arătând că spitalul reprezintă o necesitate stringentă, urmând să deservească 150.000 de locuitori din municipiu şi comunele limitrofe. Ioan Stan a subliniat că Guvernul Ponta a alocat investiţiei în noul spital din Fălticeni nu mai puţin de 38 de milioane de lei, criticând pe de altă parte „guvernul tehnocrat” care nu a prins în bugetul pe acest an fondurile necesare finalizării obiectivului.
„Am făcut nu mai puţin de 17 interpelări de-a lungul timpului pentru a se aloca fondurile necesare finalizării noului spital din Fălticeni. În bugetul pe 2016 nu au fost prinse fondurile necesare, de aceea am reluat interpelările la adresa ministrului tehnocrat al Sănătăţii. Într-un răspuns primit anterior el făcea referire la HG 529/2010 dată de Guvernul Boc potrivit căreia finanţarea revine autorităţilor locale, adică Primăriei Fălticeni. Este absurd. Sigur, Primăria Fălticeni a făcut la rându-i demersuri şi a obţinut tot de la Ministerul Sănătăţii bani pentru dotarea spitalului cu aparatură medicală. Cel care trebuie să asigure fondurile pentru finalizarea spitalului este Ministerul Sănătăţii. Guvernul Ponta a alocat 38 de milioane de lei, apreciind utilitatea noului spital pentru zona Fălticeni. Se pare însă că pe guvernul tehnocrat nu îl interesează ca oamenii să aibă acces rapid la servicii medicale de calitate”, a declarat Stan.
Ioan Stan a mai spus că în cazul în care ministrul Sănătăţii nu va aloca bani pentru finalizarea noului spital din Fălticeni, atunci va fi chemat la grupul PSD din Camera Deputaţilor pentru a lămuri situaţia.