Liberalii suceveni au dezgropat „securea războiului”, pe care o îndreaptă contra primarului Ion Lungu, faţă de care s-au anunţat oficial a fi în opoziţie, la şedinţa extraordinară de Consiliu Local de ieri după-amiază.
Anunţul a fost făcut de unul dintre cei doi viceprimari liberali cu care Ion Lungu conlucrează în acest mandat, Lucian Harşovschi şi Ovidiu Doroftei.
„Începând de astăzi consilierii PNL sunt oficial în opoziţie faţă de primarul Ion Lungu, pentru că trebuie să rezolvăm mai multe probleme din municipiul Suceava, pe care se pare că nu le poate rezolva, şi pentru că avem o problemă foarte importantă la capitolul refaceri stradale”, a anunţat Lucian Harşovschi, la începutul şedinţei.
Intervenţia sa a fost primită cu ostilitate de alţi consilieri locali, care i-au reproşat că a transformat o şedinţă publică a Consiliului Local într-o conferinţă de presă pe teme politice.
În schimb, Ion Lungu a aplaudat ironic anunţul său, cu zâmbetul pe buze.
„Am aflat o veste bună astăzi, de Sfânta Cuvioasă Parascheva. Este o sărbătoare mare, fac apel la pace şi colaborare. Eu nu fac politică în primărie. Este o declaraţie politică şi o tratez ca atare. Nu răspund la declaraţii politice”, a fost răspunsul edilului sucevean.
Mărul discordiei, la serviciul Străzi
Disensiunile dintre liberali şi edilul sucevean par să fi pornit de la o serie de discuţii contradictorii pe tema refacerilor stradale din oraş, în special cu responsabilul de la serviciul Străzi din primărie, Ştefan Vasincu.
„Cerem o analiză a activităţii celor de la Străzi, pentru că îl avem acolo pe acest domn Vasincu care se comportă ca un director şi care este principalul vinovat de ceea ce se întâmplă în municipiul Suceava. Am solicitat public într-o şedinţă, acum o lună şi jumătate, să-mi prezinte o listă cu refacerile stradale pentru care a semnat că sunt conforme, în favoarea celor care fac lucrările de apă-canalizare, dar nici în momentul de faţă nu consideră că trebuie să dea acea listă. Este o sfidare la adresa sucevenilor, de care am fost aleşi să-i reprezentăm aici, în Consiliul Local, motiv pentru care solicităm o comisie de analiză a activităţii acestui serviciu coordonat de Vasincu. S-au investit 20 de milioane de lei anul acesta în refaceri stradale, dar efortul nostru este umbrit de aceste refaceri care nu sunt conforme, dar care sunt semnate şi prezentate ca fiind recepţionate”, a spus Lucian Harşovschi, în cadrul intervenţiei sale de la începutul furtunoasei şedinţe de Consiliu Local de ieri.