Concursul organizat la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru ocuparea funcţiei de secretar al Primăriei municipiului Rădăuţi l-a avut drept câştigător pe Marinică Sofroni, actualul secretar numit de prefect. Acesta a obţinut, ieri, la proba interviului, 90 de puncte, iar vineri, la proba scrisă, 86,4 puncte. Subprefectul de Suceava, Atanasă Nistor, care a făcut parte din comisia de concurs, ne-a declarat, ieri, că Sofroni urmează a fi instalat oficial în funcţie după reconstituirea Consiliului Local Rădăuţi şi alegerea, din rândul consilierilor, a unui viceprimar care va prelua atribuţiile de primar al oraşului. Această persoană este cea care va trebui să semneze decizia de numire a lui Marinică Sofroni în funcţia de secretar.
La concursul care a început la sfârşitul săptămânii trecute au fost înscrişi iniţial patru candidaţi: Sofroni, Adrian Florin Tiperciuc, funcţionar în cadrul Primăriei Rădăuţi, Elena Lidia Mitric, funcţionar la aceeaşi primărie, şi Tatiana Cărbune, secretar la Primăria Volovăţ. Ultimele două nu s-au mai prezentat la examen. La prima probă, cea scrisă, Adrian Florin Tiperciuc a avut 29,56 puncte.
Acesta a fost al doilea concurs organizat de ANFP pentru ocuparea postului de secretar, după ce la cel din luna mai, la care au fost înscrişi cinci candidaţi, inclusiv Marinică Sofroni, nu a promovat nici unul. Sofroni a fost totuşi numit secretar prin ordin al prefectului de Suceava, pentru a prelua o parte din atribuţiile primarului şi a asigura funcţionarea municipalităţii rădăuţene, rămasă fără primar şi Consiliu Local.