Copreşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL, deputatul Dumitru Pardău, face apel la fiecare membru PNL ca în perioada următoare să se implice mai mult în munca de partid. ”Apelăm la toţi membrii PNL să se implice în activităţile politice. Am deschis uşile pentru toţi colegii noştri care au fost marginalizaţi pentru că avem nevoie de fiecare membru de partid. Și asta pentru că ne dorim câştigarea alegerilor locale, a Consiliului Judeţean şi la final accederea la guvernare prin câştigarea alegerilor parlamentare”, a declarat Pardău. El a menţionat că acum în PNL lucrurile sunt pe făgaşul normal şi că ele funcţionează foarte bine după schimbarea din funcţie a deputatului Alexandru Băişanu. ”Au avut loc deja două şedinţe ale comitetului judeţean executiv în noua formulă, cu noua echipă a fostului PNL alături de echipa fostului PDL, două şedinţe în care lucrurile s-au desfăşurat normal. S-a demonstrat în timp scurt că există normalitate reciprocă, se acordă importanţa cuvenită fiecărui membru de partid, indiferent de unde provine el, şi se ţine seama de principii corecte şi mai ales se ţine seama de aceste principii când trebuie luate anumite decizii. Tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă a avut loc în urma consultărilor dintre noi, a discuţiilor cu organizaţiile, cu responsabilii de zonă, cu fiecare membru de partid funcţie de poziţia pe care o ocupă. Participăm la întâlniri zonale, ne implicăm în activitatea fiecărei organizaţii locale pentru că scopul principal este funcţionarea cât mai bună a partidului la toate nivelurile”, a declarat Dumitru Pardău.