Începând de marţi, filiala judeţeană Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România are o nouă conducere. Preşedinte pentru o perioadă de patru ani a fost ales profesorul Ilie Sauciuc. În vârstă de 40 de ani, Sauciuc este şi inspector şcolar la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava pentru minoritatea ucraineană, iar de loc este din Paltinu.
La alegerile care au avut loc la Conferinţa Judeţeană a filialei Suceava au fost prezenţi 128 de delegaţi, iar în afara preşedintelui s-a ales şi un comitet format din 11 persoane.
Iniţial, pentru funcţia de preşedinte s-au înscris trei candidaţi, dar înainte de a se trece la vot Ioan Bodnar a anunţat că se retrage pentru a lăsa locul generaţiei mai tinere. În final, Ilie Sauciuc a primit 86 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Boris Petraşuc, a fost preferat de 42 dintre delegaţi.
În calitate de preşedinte pentru următorii patru ani, Ilie Sauciuc are planuri serioase, mai ales că în ultimii ani minoritatea ucraineană din Suceava a fost neglijată de conducerea centrală a organizaţiei.
„Ca organizaţie, UUR nu-şi poate derula activităţi fără sedii, iar în prezent doar trei din cele 30 de organizaţii au sedii. Una din priorităţi va fi, fără doar şi poate, construirea sau cumpărarea de sedii. Doresc să atrag fonduri proporţional cu cele alocate pentru judeţele Maramureş şi Timiş, deoarece în ultimii ani Suceava a fost vitregită de conducerea centrală de la Bucureşti. Voi sprijini cultura, religia şi învăţământul şi spun asta pentru că avem cadre didactice de limba ucraineană bine pregătite, elevi premiaţi la olimpiade, dar care nu sunt recompensaţi pentru munca depusă. UUR, prin statut, poate oferi membrilor săi recompense atât morale, cât şi materiale, inclusiv prin organizarea de şcoli de vară, excursii sau tabere, şi tocmai asta voi încerca să fac. De asemenea, de-a lungul timpului nu a fost scris nici un proiect de atragere de fonduri europene, deşi aveam această posibilitate ca uniune, iar pe lista mea de priorităţi va fi şi acest aspect”, a declarat noul preşedinte al filialei Suceava a UUR.
Preşedintele condamnat al UUR, Ştefan Buciuta, a părăsit sala fluierat de mulţime
La şedinţa de marţi a participat aproape întreaga conducere a Uniunii Ucrainenilor din România, inclusiv preşedintele condamnat Ştefan Buciuta. Acesta a sfârşit prin a părăsi sala în fluierăturile oamenilor prezenţi la conferinţa judeţeană.
Totul a plecat de la faptul că, printr-o decizie arbitrară a Radei Uniunii Ucrainenilor din România, judeţului Suceava i-au fost atribuite 23 de mandate pentru Congresul Naţional care va avea loc la finalul lunii octombrie şi unde se va alege noul preşedinte al organizaţiei. Sesizând faptul că la Suceava sunt circa 5.500 de membri activi ai UUR, prim-vicepreşedintele la nivel naţional Ioan Robciuc a propus şi supus la vot mărirea numărului de delegaţi pentru Congresul Naţional.
Propunerea a fost admisă, iar Suceava va fi reprezentată de 49 de delegaţi, proporţional cu judeţul Maramureş, care va avea 50 de persoane la Congresul Naţional al UUR. Nemulţumit de această situaţie, fostul deputat Ştefan Buciuta a părăsit sala, în huiduielile generale.
La Conferinţa Judeţeanăde la Suceava a participat şi Ioan Marocico, deputatul care reprezintă minoritatea ucraineană în Parlamentul României. Acesta l-a felicitat pe noul preşedinte Ilie Sauciuc şi şi-a exprimat încrederea în capacitatea acestuia de a-şi îndeplini obiectivele propuse.
„Ca deputat al minorităţii ucrainene în Parlamentul României sunt deosebit de bucuros că în Suceava, atât în organizaţii locale, cât şi în comitetul filialei Suceava au fost aleşi în funcţii de conducere oamenii tineri, care alături de oamenii cu experienţă vor conduce filiala pentru următorii patru ani. Sunt convins că se pot şi se vor face multe lucruri bune în comunităţile unde există etnici ucraineni”, a mărturisit deputatul Ioan Marocico.