Senatorul Ovidiu Donţu a fost reconfirmat preşedinte al Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, cu unanimitate de voturi, la o şedinţă de alegeri la care au participat 115 delegaţi ai partidului. Ovidiu Donţu a fost singurul candidat. Adunarea de alegeri a avut loc în urmă cu o săptămână, în data de 14 septembrie, şi s-a desfăşurat fără obişnuita mediatizare a acestui gen de evenimente. Chiar dacă a trecut doar un an de la ultimele alegeri, statutul PSD prevede obligativitatea organizării acestora în toate organizaţiile înainte de un congres. După demisia lui Victor Ponta de la conducerea partidului, congresul PSD a fost stabilit pentru data de 18 octombrie a.c.
Senatorul Donţu ne-a declarat, ieri, că la adunarea de luni, 14 septembrie, s-au adoptat raportul de activitate pentru perioada august 2014-septembrie 2015 şi programul de activitate pentru perioada următoare, au fost alese structurile de conducere - el, ca preşedinte, a fost ”reconfirmat” - şi s-au stabilit delegaţii pentru conferinţa judeţeană de alegeri.
Prim-vicepreşedinte a fost reconfirmat doctorul Tiberius Brădăţan, iar vicepreşedinţilor de drept - consilierii locali, preşedinţii organizaţiilor de femei, tineret şi seniori, şi celor care erau deja aleşi la alegerile de anul trecut li s-au alăturat încă nouă. Noii vicepreşedinţi ai PSD Suceava sunt Anca Istrati, Vasile Hrişcă, Robert Jitariu, Cristian Mărâi, Sebastian Călinescu, Alexandru Axoaie, Dan Apetroaie, Andrei Păduraru şi Valerică Gherasim. Vicepreşedinţii de la alegerile trecute, Daniel Bădoi, Cristian Boberschi, Vasile Rusu şi Constantin Mărgineanu, au rămas în continuare în funcţie.
Florin Sinescu, Tiberius Brădăţan şi Ovidiu Donţu sunt primii testaţi pentru candidatura la Primăria Suceava
Obiective pe care şi le-a fixat conducerea PSD Suceava pentru următoarea perioadă sunt, potrivit preşedintelui Ovidiu Donţu, ”câştigarea Primăriei Suceava şi a majorităţii mandatelor în Consiliul Local, definitivarea ofertei locale a PSD pentru alegerile de anul viitor, prin consultarea cetăţenilor din cartierele municipiului, continuarea programului de testare gratuită a glicemiei şi tensiunii, demararea campaniei de primire de noi membri şi continuarea acţiunilor sociale pentru ajutorarea familiilor nevoiaşe”.
Donţu a mai precizat că peste aproximativ trei luni organizaţia municipală va avea o alegere generală în care va fi desemnat candidatul PSD la funcţia de primar al Sucevei. Până atunci, timp de trei luni vor fi organizate sondaje de opinie, în fiecare lună cu alţi trei candidaţi. Sondajul lunii septembrie are trei nume: Florin Sinescu, Tiberius Brădăţan şi Ovidiu Donţu şi a fost deja lansat. Preşedintele PSD Suceava a refuzat să dezvăluie numele din sondajele lunilor octombrie şi noiembrie.
Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Suceava va avea loc în data de 2 octombrie.