Copreşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL, senatorul Gheorghe Flutur şi-a anunţat ieri, oficial, într-o conferinţă de presă, candidatura pentru funcţia de preşedinte al CJ Suceava. ”La ultimul Colegiu Director al PNL mi-au cerut colegii mei să candidez la preşedinţia CJ. Am văzut în această vară oameni odihniţi care îşi puneau problema: candidează sau nu Flutur? Da, candidează. Sunt un om responsabil. Am început proiecte în 2008 şi n-am făcut de râs acest judeţ, cred”, a declarat Flutur.
De asemenea, acesta şi-a declarat public susţinerea pentru candidatura deputatului Ioan Balan la Primăria Suceava
Flutur a spus că şi în precedentul mandat de preşedinte al CJ a avut proiecte împreună cu colegii săi de partid, pe care şi-i doreşte şi acum alături, iar unul dintre cei pe care i-a nominalizat a fi ”piloni de bază” pentru dezvoltarea viitoare a judeţului este deputatul PNL Ioan Balan, din potenţiala postură de primar de Suceava.
”Am început cu mulţi dintre colegii mei şi am nevoie în acest proiect de pilonii de bază, pentru că nu poţi singur. Astăzi funcţia de preşedinte de CJ este alta decât acum trei ani şi jumătate, preşedintele este ales indirect. Dar cu piloni puternici se poate. Am nevoie de pilonul puternic al municipiului Suceava şi îmi doresc ca acesta să fie Ioan Balan, care doreşte - şi eu îl susţin cu toată forţa, să fie candidat la Primăria Sucevei. Și spun asta din convingere. Un om când îşi doreşte şi îl vezi că a fost în stare de foarte multe lucruri bune să facă, să fie ambiţios, să lase ceva în urmă, un om care este tânăr, trebuie sprijinit. Pun umărul la acest proiect pentru că îmi doresc ca în proiectul de dezvoltare a judeţului să am aceşti piloni şi primul mi-l doresc să fie aici, la Suceava, deputatul Ioan Balan, viitorul primar al Sucevei”, a arătat Flutur.
Lungu şi Băişanu au şi ei loc ”în marele PNL”
Tot indispensabili pentru dezvoltarea judeţului în următoarea perioadă Flutur îi consideră pe toţi cei 49 de primari în funcţie ai PNL, pe care partidul i-a validat să candideze la alegerile locale din 2016, cu menţionarea expresă a primarilor Mihăiţă Negură, la Câmpulung Moldovenesc, Marius Ursaciuc, la Gura Humorului şi Adrian Popoiu, la Siret. ”Nu se poate dezvolta Suceava fără ei”, crede Flutur. ”Sunt foarte hotărât să candidez locomotivă, dacă partidul va vrea şi am văzut că asta doreşte, pe lista de consilieri judeţeni şi să mă întorc la Suceava preşedinte al CJ, dar în echipă. Eu cred că prioritatea zero pentru judeţul Suceava este dezvoltarea economică şi vreau un parteneriat cu primari care să aibă primul lor obiectiv pe foaia de parcurs aducerea de investitori”, a mai spus el.
La rândul său, deputatul Balan s-a declarat onorat de aprecierile senatorului Flutur şi a afirmat despre acesta că ”are un portofoliu greu de egalat”, exprimându-şi convingerea că împreună fac o echipă politică foarte bună. ”Senatorul Flutur m-a influenţat foarte mult în cariera politică şi uneori mi-a fost model”, a afirmat Balan.
În ceea ce îi priveşte pe primarul în funcţie, Ion Lungu, şi pe contracandidatul lui Balan în cursa pentru nominalizarea drept candidat PNL la Primăria Suceava, deputatul Ștefan Alexandru Băişanu, Flutur a declarat că ambii ”au loc în marele PNL”.
(22 aug 2015, 11:29:05
VĂ ORDON
să luați ranița în spate, armele în mânuri, din sacul de merinde aruncați mămăliga, brânza și ceapa ca să aveți loc pentru amuniție electorală.
Vă ordon să intrați în tranșeele precampaniei electorale furate din blockstarturi, iar acolo, cu mic cu mare, de la cel cu tzâtza-n gură pân’ la cel cu barba sură, să scoateți lopata Lineman și să săpați un locaș individual de tragere în poziția în picioare. Aceste locașuri astfel săpate le vom arma cu fier beton striat furat de la neisprăvita uliță de centură de castitate, le vom cofra după care vom turna în toate betonul glagoriei specifice oricărei campanii minciunoase!
Astfel vom realiza sumedenie de piloni, unii mai mâțâțăi, alții mai barosani, funcție de lentoarea bârdihanului combatantului penelist ce se pune stavilă în calea spornicei mânuiri a lopeții mici de enfanterie.
Mai apoi, pe acești piloni, vom turna o șapă mare pe care mai apoi Io – Clucer Gheorghe (Giorgio Papillio Teribilis – după numele înscris în zapisurile canțileriilor occidentale) mă voi înstruța iarăși cu caftanul de Mare Dregător a Guberniei Bukowinei și Capuchehaia plenipotențiar al Cisiordaniei Fălticenene și al Fâșiei Gaza riverane Siretului.
Soldați pedelisto- peneliști, vă ordon LA LUPTĂ (ca să mă aleg eu cu jâlțul de prezident).
Nimeni nu capitulează, nimeni nu se retrage.
Se luptă până la ultimul glonț și până la ultimul pârț.
Capitularea în fața pizmașilor muscălești de dincolo de Buceac se pedepsește cu un dosar penal manufacturat de binomul SRI-DNA și se isprăvește prin surghiunirea dezertorului în gulagul de la Botoșani.
LA LUPTĂ, OȘTENII MEI!
Totul pentru frontul galben - portocaliu, totul pentru victoria personală.
-----
* Cf. devizei „Ftcm. Dnm, îdug.”