Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 28 iul 2015 - Anul XX, nr. 172 (5984)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Politic

Nistor Tătar: „Dezastrul şi necazul rădăuţenilor au fost create în exclusivitate de PDL Rădăuţi şi de Aurel Olărean”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Preşedintele Organizaţiei PSD Rădăuţi, Nistor Tătar, a respins în mod ferm acuzaţiile pe care prim-vicepreşedintele PDL Suceava, deputatul Ioan Balan, le-a adus social-democraţilor, pe care i-a făcut responsabili de blocajul în care se află acest municipiu. Nistor Tătar a declarat ieri că vina pentru situaţia în care se află Primăria Rădăuţi, acolo unde mai multe activităţi, printre care şi cea de urbanism, sunt blocate, aparţine în exclusivitate Organizaţiei PDL Rădăuţi şi preşedintelui acesteia, Aurel Olărean. Afirmaţia lui Nistor Tătar a fost făcută după ce deputatul Ioan Balan a declarat într-o conferinţă de presă susţinută săptămâna trecută că activitatea Primăriei Rădăuţi este blocată în principal din cauza faptului că organizaţia PSD din acest municipiu, prin consilierii locali, a boicotat şedinţele de Consiliul Local, ceea ce a dus la dizolvarea deliberativului. „Domnul deputat Ioan Balan îşi aminteşte de electorat numai când este în opoziţie şi doreşte să păcălească electoratul pentru a ajunge la putere. Cred că electoratul rădăuţean nu a uitat de dezastrul adus de primarul PDL, Aurel Olărean, împreună cu consilierii acestui partid, care aveau majoritate în mandatul 2008 – 2012, cât şi în mandatul 2012 – 2016, şi nici de dezastrul adus ţării de guvernarea Boc şi PDL”, a spus liderul PSD Rădăuţi. El a ţinut să sublinieze faptul că situaţia în care se află în momentul de faţă municipiul Rădăuţi este cauzată de primarul şi de consilierii locali ai PDL.

„Nu cred că nu cunoaşteţi faptul că dizolvarea Consiliului Local aparţine Organizaţiei PDL Rădăuţi, în prezent PNL, consilierilor locali ai PDL, care în loc să se prezinte la şedinţe stăteau în biroul primarului Aurel Olărean având cafeaua în faţă, iar consilierii PSD, care nu aveau majoritate, îi aşteptau în sala de şedinţe. Şi atenţie, şedinţele au fost convocate prin dispoziţia primarului Aurel Olărean, fost membru al PDL”, i-a transmis Nistor Tătar deputatului Ioan Balan.

Nistor Tătar a precizat că într-adevăr pentru rădăuţenii care plătesc taxe şi impozite sunt foarte mari probleme, în special pentru obţinerea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construcţie. Tătar a subliniat însă că locuitorii acestui municipiu trebuie să ştie că din taxele şi impozitele plătite în ultimii şapte ani „dezastruoşi pentru ei” o parte din bani au ajuns şi în indemnizaţiile de şedinţe ale Consiliului Local, dar şi în salariul primarului Aurel Olărean, „care făcea câte două – trei croaziere pe an”.

„Vă rog, domnule deputat, să nu aruncaţi vina pe Organizaţia PSD Rădăuţi pentru dezastrul şi necazul rădăuţenilor, deoarece ele au fost create în exclusivitate de Organizaţia PDL Rădăuţi, împreună cu preşedintele de atunci, Aurel Olărean, şi de organizaţia judeţeană condusă de domnul  Gheorghe Flutur şi de dumneavoastră, care aţi tolerat aceste lucruri”, a mai declarat Nistor Tătar.

El a amintit şi de faptul că la ultimele trei controale realizate la Primăria Rădăuţi, Curtea de Conturi Suceava a întocmit rapoarte de control care au în total sute de pagini, fiind imputate primăriei câteva miliarde de lei vechi pentru lucrări ilegal executate. „De când a fost blocată activitatea de la Primăria Rădăuţi nu am văzut urmă de PDL sau PNL pentru a încerca o colaborare necesară deblocării situaţiei create rădăuţenilor. Unde sunt foştii consilieri PDL – PNL şi cei doi copreşedinţi? Mai existaţi în municipiul Rădăuţi?”, a încheiat Nistor Tătar. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Nistor Tătar: „Dezastrul şi necazul rădăuţenilor au fost create în exclusivitate de PDL Rădăuţi şi de Aurel Olărean”.
 Vizualizări articol: 2030 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Nistor Tătar: „Dezastrul şi necazul rădăuţenilor au fost create în exclusivitate de PDL Rădăuţi şi de Aurel Olărean”5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Cat tupeu... trimis de
(28 iul 2015, 14:43:55
Nu vreau sa iau apararea lui Olarean si a PDL-ului, insa rade ciob de oala sparta. Ani de zile ai devalizat orasul impreuna cu fostul primar Frunza, ati pus mana pe o gramada de spatii din centrul Radautiului, ai luat bani cu galeata din primarie pentru tot felul de facturi umflate, Gunoiul nu se ridica cu zilele, ajungi sa arunci gunoiul pe jos ca tomberoanele sunt arhipline, miroase ingrozitor in zona.Am ajuns sa fim orasul cu cele mai curate gropi din lume, zilnic trimiti masina aia sa-si rupa periile prin oras, ca de maturat sigur nu matura, chiar sunt curios cat ne consta "marea curatenie" din oras...

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Sarmale fierte-n bostan, în gura sobei Nu că-s moldoveancă ("pe trei sferturi", ca să nu fac nedreptate "sfertului" meu de rucăreancă - bunicii dinspre tată, adică), dar zic aşa: bucate mai gustoase ca-n Moldova smântânii şi-a plăcintelor n-ai să găseşti... Citeşte