Primele alegeri în cadrul Organizaţiei Judeţene Suceava a Partidului Mişcarea Populară vor avea loc sâmbăta aceasta, de la ora 11:00, în sala de festivităţi a Şcolii Filadelfia. Singurul candidat pentru funcţia de preşedinte este actualul lider interimar al Organizaţiei Judeţene a PMP Suceava, fostul secretar de stat Corneliu Popovici. Acesta ne-a declarat în cursul zilei de ieri că la conferinţa de alegeri a structurii judeţene de conducere a PMP Suceava vor fi prezenţi peste 350 de delegaţi din organizaţiile locale, iar din conducerea centrală a partidului vor participa vicepreşedintele PMP Cristian Diaconescu, secretarul zonal Gabriel Berca, dar şi deputatul de Iaşi Petru Movilă. Corneliu Popovici a explicat că pe lângă preşedinte, sâmbătă vor mai fi aleşi şase vicepreşedinţi, secretarul general şi adjunct al organizaţiei judeţene, secretarii executivi, precum şi preşedinţii comisiilor de integritate şi de cenzori.
„Odată cu această conferinţă judeţeană de alegeri, Organizaţia Judeţeană Suceava a PMP se va consolida şi mai mult, iar în viitorul apropiat se va impune ca o forţă politică redutabilă în judeţul Suceava, prin prisma alegerilor locale din 2016”, a spus Popovici. El a adăugat că va candida pentru funcţia de preşedinte al PMP Suceava deoarece a fost primul care a pus bazele acestui proiect politic în judeţ.
„Mi-am luat angajamentul faţă de colegii care au venit şi au pus umărul lângă mine pe parcursul celor două campanii şi în cei doi ani de activitate că PMP Suceava va aduce schimbarea, prin promovarea în structurile alese administrative locale şi judeţene a unei generaţii noi, a unor oameni capabili să ducă la îndeplinire proiecte de care municipiul şi judeţul au atâta nevoie. Simt că ne vom atinge ţintele propuse, adică să producem schimbarea în administraţia locală şi judeţeană prin oameni noi şi de calitate în politica suceveană”, a ţinut să precizeze Corneliu Popovici. El a arătat că în momentul de faţă PMP Suceava are organizaţii în toate localităţile judeţului, iar ţinta până la finalul lunii iunie a acestui an este atingerea unui număr de 3.000 de membri de partid.
(22 apr 2015, 12:51:31
SA TRAITI BINE!