Dragi colegi,
Datorită articolelor apărute în ultima perioadă în presa locală privind activitatea liberalilor la nivelul municipiului Suceava aș dori să precizez câteva aspecte legate de viața de partid.
Ceea ce s-a petrecut la finalul săptămânii trecute în interiorul partidului, acea tentativă eșuată de a destabiliza activul liberal sucevean, prin crearea unei suspiciuni asupra legitimității unui for de conducere la nivel local, face parte din cursul firesc al luptelor interne din cadrul unui partid politic. Totuși, păcat este că aceste dispute nu rămân în cadrul partidului, acolo unde ar fi normal să se discute și să se rezolve, pe principii statutare și în forurile abilitate.
Faptul că unii consideră că disputele politice se fac la televizor sau în ziare și nu în interiorul partidului nu poate să-mi lase decât un gust amar. Se pare că unii nu au înțeles nimic din evoluția lucrurilor din ultima vreme, de votul românilor pentru schimbare, de dorința noastră a tuturor de a avea o clasă politică, inclusiv la nivel de partid, construită pe principii democratice și nu de sorginte comunistă, în care un singur om decide cine e bun și cine e rău, după bunul plac. Transmit acestor colegi că statutul este unul pentru toți și trebuie respectat, fie că ai funcție de demnitate publică sau fie că ești simplu membru.
În altă ordine de idei, la Suceava lucrurile sunt cât se poate de clare. Noul PNL există și funcționează!
Am fost prima organizație municipală PNL din Moldova care a înțeles că pentru ca lucrurile să se miște în sensul dorit de votanții noștri a realizat Consiliul Local Executiv de conducere al noului PNL la nivelul municipiului Suceava, conform hotărârilor Consiliul Național din 31.01.2015, fără scandal, fără certuri, ci cu acordul și votul majoritar al membrilor BPM al PNL Suceava.
De altfel, lucrurile au urmat un curs firesc și la ședința comună de CLEX. În fapt, buna colaborare cu colegii din noul PNL există încă de anul trecut, lucru demonstrat și la alegerile prezidențiale când am fost cea mai performantă organizație municipală din Moldova, obținând 58,82% din voturi, un scor semnificativ și peste organizația județeană care a obținut un scor de 51,50% din voturi.
Drept urmare, ca și copreședinte al unei organizații fanion a PNL Suceava, consider că bătălia noastră nu trebuie să fie una internă, ci va trebui să ducem o luptă cu socialiștii, pe idei și principii, prin care să convingem alegătorii că dreapta este soluția politică pentru o Românie modernă!
Vă mulțumesc.
Marius Zmău, Copreședinte al PNL filiala municipală Suceava
Suceava, 18.02.2015
(19 feb 2015, 11:29:52