Structura Consiliului Local al municipiului Suceava este într-o continuă schimbare, după apariţia ordonanţei de urgenţă privind migraţia aleşilor locali.
Doi dintre membrii deliberativului sucevean şi-au declarat independenţa politică, la scurt timp după ce un alt consilier local a demisionat, chiar de se afla la jumătatea mandatului.
Noii „independenţi” din CL Suceava sunt Adrian Arămescu, singurul reprezentant al PP-DD în urma scorului obţinut la alegerile din 2012, şi Daniel Ungurian, care se află la al doilea mandat de consilier local, fiind ales pe listele PDL.
Săptămâna trecută, un alt membru PDL, Adrian Ciobanu Timofi, a renunţat la mandatul său de ales local, deşi se afla la jumătatea acestuia.
Potrivit listei electorale depuse la alegerile din vara anului 2012, următorul candidat pe listă este Liviana Enea, care a mai făcut parte din deliberativul local şi în perioada 2008 – 2012.
Alte schimbări ale opţiunilor politice sunt aşteptate să apară curând în rândul aleşilor locali suceveni, alţi doi consilieri locali ai PNL, Vasile Mocanu şi Corneliu Vornicu, exprimându-și deschis intenţiile de a deveni membri ai partidului lui Tăriceanu, PLR.
Conform actului normativ emis de Guvern, aleşii locali şi cei judeţeni au 45 de zile la dispoziţie pentru a se decide asupra apartenenţei politice, fără a pierde posturile pe care le ocupă.