Preşedintele PDL Suceava şi secretarul general al democrat-liberalilor, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat în cursul zilei de ieri că noul partid care va fi format de PNL şi PDL va avea ca siglă o săgeată într-un cerc cu stelele Uniunii Europene, totul pe un fundal cu albastru şi alb, culorile PPE. Gheorghe Flutur a spus că ieri au fost finalizate negocierile dintre liderii celor două partide şi că PDL şi PNL vor fuziona prin contopire, cu o paritate de unu la unu. El a amintit că noul partid se va numi PNL, va avea sediul central în Aleea Modrogan 1 (actualul sediu al PDL), iar imnul va fi „Verde-nrourat”, deoarece „este cel mai frumos imn”.
Secretarul general al PDL a mai spus că unul dintre cele două partide va nominaliza candidatul pentru funcţia de preşedinte al României, iar celălalt va da premierul. Flutur a arătat că viitorul candidat comun pentru alegerile prezidenţiale ar putea fi anunţat după 3-4 august 2014.
„Şi PDL, şi PNL au dat dovadă de maturitate politică. Este o premieră după anul 1989 să construim un mare partid de dreapta în România, renunţând la orgolii şi la sentimente care ne-au legat pe fiecare de partidele noastre. Important este să construim un partid mare de dreapta pentru câştigarea alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României. Am făcut şi eu parte din echipa de negociere şi sunt bucuros că am reuşit acest lucru împreună”, a declarat Gheorghe Flutur.
Secretarul general al democrat-liberalilor a mai explicat că sâmbătă, 26 iulie a.c., va avea loc un congres al PDL în care se va aproba fuziunea prin absorbție a Forţei Civice. După acest congres, PDL şi PNL vor avea o Convenţie Naţională comună în care va fi aprobată fuziunea prin contopire.
(18 iul 2014, 13:08:21
Dl Flutur,
Avem nevoie de oameni ca d-voastra, competenti dispusi la efort, care sa se daruiasca in amenajarea moderna a orasului distrus!
Este mare nevoie de elaborat un plan de perspectiva privind schimbarea aspectului actual al Sucevei intr-unul civilizat si cu personalitate.
Sv. este cu adevarat mizerabila. Spatiile VERZI dispar treptat, iar norii de praf de pe ,,bulevardele noastre’’duc mizerie peste tot! Spatiile verzi din Suceava sunt din ce in ce mai rare, iar cele ramase dispar fara mila! Lipsa de orientare si educatie a ,,stralucitilor” conducatori si lipsa bunului simt a dus la situatia de fata!