Hotărârea liberalilor suceveni de a propune o fuziune între PNL şi PDL care să se realizeze pe o perioadă mai lungă de timp pare să fie susţinută şi de actualul preşedinte interimar al PNL, Klaus Iohannis. Acesta a declarat în cursul zilei de joi, la Zalău, că din punctul său de vedere perioada de tranziţie pentru realizarea fuziunii dintre PNL şi PDL s-ar putea prelungi până în anul 2016. Klaus Iohannis a mai spus că în această perioadă s-ar putea adopta un sistem de copreşedinţi la nivel judeţean. „Vom avea cu siguranță, de la decizia politică care va fi luată - dacă va fi luată - de fuziune, până la punerea în practică, inclusiv până la înregistrarea în registrul partidelor politice, o perioadă de tranziție care la nevoie se poate prelungi și mai departe, până să zicem la sfârșitul lui 2016, o perioadă de tranziție în care organizațiile județene, locale, vor coexista. Este posibil să ne imaginăm un sistem de copreședinți la nivel local”, a declarat liderul interimar al PNL.
Pe de altă parte, trebuie spus că în Delegaţia Permanentă a PNL Suceava, care a avut loc duminica trecută, liberalii suceveni au votat pentru o fuziune prin absorbţie a PDL, iar PNL să-şi păstreze sigla. La vremea respectivă, liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a propus iar ca la nivelul organizaţiilor judeţene şi locale să rămână două organizaţii, una PNL şi una PDL, şi conduceri bicefale, cu două birouri permanente şi doi preşedinţi, până după alegerile locale din 2016.
Liderii PDL şi PNL Suceava, Gheorghe Flutur, respectiv Alexandru Băişanu, se vor întâlni în cursul zilei de astăzi pentru a discuta despre fuziunea dintre cele două formaţiuni politice la nivel de judeţ.