Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu a declarat ieri că votul său exprimat la alegerile europarlamentare a fost pentru ca Bucovina să fie reprezentată în continuare în Parlamentul European. Sanda-Maria Ardeleanu a spus că „într-o zi minunată am votat cu gândul la o Europă minunată. O Europă unită în spirit. O Europă din care Bucovina noastră să facă parte integrantă, iar cetăţenii regiunii noastre să se bucure de drepturi depline şi egale cu cetăţenii europeni”.
Ardeleanu a declarat că atunci când a votat s-a gândit la tinerii români care circulă în Europa şi la drepturi egale pentru români în Uniunea Europeană. „M-am gândit la ceea ce poate să însemne Casa Europei în condiţiile în care avem nevoie de stabilitate, de linişte şi de pace. M-am gândit la faptul că vocea Bucovinei trebuie să fie reprezentată în Parlamentul European şi sper ca bucovinenii să aibă parte de bunăstare şi de tot ceea ce înseamnă Europa mare şi Europa prosperă”, a încheiat Sanda-Maria Ardeleanu.