Prim-vicepreședintele Organizației Județene a PDL, Orest Onofrei, candidatul partidului la alegerile europarlamentare situat pe locul șase eligibil, le transmite celor de la PSD să aibă grijă de primarii lor, pentru că sunt „extrem de nemulțumiți” de cei doi ani de guvernare.
„Sfatul meu prietenesc este să aibă grijă de primarii lor, pentru că şi primarii lor, ca şi primarii noştri, ca toți primarii din tot judeţul, sunt extrem de nemulțumiți de aceşti doi ani de guvernare. Nu au reușit să facă mai nimic pentru comunitățile lor și își pun în pericol inclusiv cuvântul dat în campania electorală, dar și viitoarea lor candidatură, aşa că eu cred că important este să aibă grijă de primarii lor”, a declarat Onofrei.
El a arătat că asupra primarilor PDL se fac presiuni, se lansează tot felul de informații pentru a-i destabiliza și descuraja, însă a susținut că are încredere în ei.
„Noi ştim exact cum sunt primarii noștri. Ei sunt exact aşa cum se spune în campania electorală când se dau mici şi bere, adică mănâncă micul, bea berea şi votează cu PDL. Adversarii ne spun cum anume primarii noștri o să-i ajute. Eu vreau să le spun că nu-i ajută, iar pe 25 mai o să avem confirmarea”, a afirmat democrat-liberalul.
El a ținut să le amintească celor de la PSD că ”dosarul Dragnea” nu este închis. ”Le amintesc în special celor de la PSD că dosarul Dragnea nu-i închis. Dacă ei speră că pe 25 mai vor suplini lipsa de voturi și lipsa de participare la vot cu șmecheriile şi cu apucăturile pe care ei le-au patentat şi sunt experți, se înşeală. Noi suntem pregătiți să semnalizăm orice încălcare a legii. Nu este o fraudă mai mare decât să furi conștiința unei comunități şi asemenea lucruri în România ar trebui să se pedepsească”, a spus Onofrei. El a adăugat că PDL este mai motivat ca niciodată. ”Această motivație are la bază un lucru extrem de simplu. Șansa de a câștiga prezidențialele la toamnă, coroborată cu coagularea dreptei pe de o parte, iar pe de cealaltă parte înșelarea așteptărilor uriaşe pe care românii le-au avut de la guvernul PSD-USL face ca foarte mulţi români să-şi reevalueze opţiunile. Românii sunt un popor inteligent, dau şanse unui partid dacă acel partid vrea să facă ceva. Avem doi ani în care în România nu s-a întâmplat nimic, dezamăgirea este foarte mare, iar nivelul de trai este cum este şi atunci este normal ca PDL, care a demonstrat că a făcut ceva pentru România şi condamnă ceea ce actualmente PSD face, să se adune şi să dea o nouă şansă românilor”, a încheiat Onofrei.