Prim-vicepreşedintele PDL Suceava, Orest Onofrei, candidat pe locul şase al acestui partid pentru Parlamentul European, a anunţat că în calitate de europarlamentar va propune ca prin Programul Agricol Comun, cei care trăiesc din agricultură sau silvicultură să beneficieze de sprijin la fel ca cei din localităţile monoindustriale. Orest Onofrei şi-a declarat susținerea faţă de producătorii locali care se confruntă cu probleme legate de implicarea marilor jucători de pe piaţă şi consideră că soluţia pentru protejarea acestora este modificarea legislaţiei europene care să asigure protecţie afacerilor locale.
Onofrei a spus că atât fermierii, crescătorii de animale, dar şi cei care exploatează lemn trebuie să fie sprijiniţi, astfel încât aceste mici afaceri să nu fie falimentate de marii jucători de pe piaţă.
„Vorbim aici de poziţia dominantă a unor mari jucători care afectează afaceri mici, locale. Investițiile străine sunt dorite, dar ar trebui să se armonizeze cu ceea ce este pe piaţa locală, pentru că altfel vom vedea tot mai des o opoziţie faţă de Europa, faţă de marii investitori, cum că străinii vin să ne ia şi nu să ne dea şi mă refer aici, în principal, la resursele naturale, cum sunt gazele, petrolul sau lemnul”, a declarat liderul PDL Suceava. El a adăugat că intenționează să propună o legislație la nivel european care să-i apere pe micii investitori locali, prin care marii jucători, cei care deţin poziţii dominante în piaţă, să fie obligaţi să nu împiedice dezvoltarea micilor afaceri locale.
„Va fi nevoie să fie stabilită o cotă de lemn pentru micile afaceri locale. Nu se stabilește prețul, dar o anumită parte din masa lemnoasă trebuie să fie alocată doar întreprinzătorilor locali”, a explicat Orest Onofrei, care a mai adăugat că în caz contrar, micii întreprinzători, care au 10-15 angajaţi, vor ajunge în faliment, ceea ce va determina o problemă socială în această zonă.
„În zona de munte, de exemplu, creșterea animalelor şi exploatarea pădurii sunt principalele activităţi din care trăiesc oamenii, iar o poziţie dominantă a unei firme mari determină disfuncţionalităţi profunde cu implicaţii sociale foarte mari. Există riscul ca satele de munte să fie depopulate”, a spus Orest Onofrei.
Candidatul PDL pentru alegerile europarlamentare a mai afirmat că legislația europeană trebuie să decidă ca o parte din resursa locală să rămână acolo şi să fie exploatată de localnici, în condiţiile legii.