Prim-vicepreşedintele PDL Suceava, Orest Onforei, care candidează pentru Parlamentul European pe un loc pe listă considerat eligibil, a anunţat că în calitate de europarlamentar intenționează să susţină şi să promoveze o legislaţie pentru sprijinirea localităţilor care trăiesc doar din agricultură. Orest Onofrei a făcut această afirmaţie în cadrul unei întâlniri electorale la Vatra Dornei, la care au participat câteva sute de membri şi simpatizaţi ai democrat-liberalilor, precum şi prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, europarlamentarul Monica Macovei, liderul Organizaţiei Judeţene Suceava a PDL, Gheorghe Flutur, preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, Ioan Balan, primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheş, şi liderul filialei locale a PDL, Mircea Rusu.
„Din codrul bucovinean nu a rămas nici rumeguşul măcar”
Orest Onofrei a subliniat faptul că judeţul Suceava şi întreaga ţară se pot dezvolta prin agricultură şi turism, acestea fiind două domenii care trebuie să beneficieze de sprijin din partea viitorilor europarlamentari. Făcând referire la zona de munte a judeţului Suceava, liderul PDL a precizat că aceasta „trăieşte doar din agricultură şi codru”. „Codru care nu e frate cu românul. Codrul este frate cu austriacul şi noi trebuie să spunem aceste lucruri. Şi ar trebui ca atât Parlamentul României, cât şi Parlamentul European să promoveze legea antitrust. Noi am stimulat investițiile, pentru a atrage investitori. Însă investitorii care vin nu trebuie să ne omoare pe noi. Aceste zone de aici şi oamenii trăiesc din aceste lucruri, din pădure, însă din codrul bucovinean nu a rămas nici rumeguşul măcar”, a spus Onofrei.
Pe de altă parte, el a explicat că va propune ca prin Politica Agrară Comună să fie protejate localităţile care trăiesc numai din agricultură. Orest Onofrei a spus că astfel de zone se aseamănă cu zonele monoindustriale.
„Dacă moare industria dintr-o zonă moare şi localitatea. Dacă moare agricultura din zona Dornelor, murim noi, ca zonă. În zilele astea, noi sărbătorim urcatul oilor la munte. Dacă o ţinem tot aşa, s-ar putea să comemorăm plecarea oamenilor la oraş, plecarea muntenilor la vale”, a declarat Onofrei, care a mai adăugat că „din acest motiv eu cred că în calitate de parlamentari europeni putem să promovăm acele legi prin care să convieţuiască şi cei care investesc şi cei care locuiesc în zona de munte, pentru că asta înseamnă dezvoltare armonioasă”.
Liderii democrat-liberalilor suceveni îi îndeamnă pe alegători să voteze lista PDL pentru a trimite în Parlamentul European un sucevean
Prezent la Vatra Dornei, liderul PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, i-a îndemnat pe alegătorii din zona de munte a judeţului să voteze lista PDL pentru Parlamentul European, subliniind că viitorii europarlamentari ai acestui partid vor fi cei care vor sprijini proiectul prin care Bucovina să devină un pol de dezvoltare turistică. Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a criticat actuala putere din România, precizând că, sub guvernarea PSD, judeţul Suceava este uitat, fiind „o pată albă care lipsește din orice strategie a socialiştilor”.
„Haideţi să fim realişti. Au fost ei vreodată prietenii muntelui? Nu. Ce au promis de au obţinut 70% şi ce au dat românilor în aceşti ani. Şi eu cred că dumneavoastră trebuie să vorbiţi mult despre ce s-a făcut în mandatul trecut şi de ceea ce au omorât cei care conduc acum, după ce am plecat eu de la Consiliul Judeţean”, a declarat Flutur. El a arătat că viitorii europarlamentari ai PDL se vor lupta şi pentru promovarea unui program pentru intabularea terenurilor pe fonduri europene.
În acelaşi timp, preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, le-a transmis alegătorilor din zona de munte a judeţului că democrat-liberalii au cei mai performanţi europarlamentari, subliniind în mod special activitatea Monicăi Macovei, despre care a spus că singură a făcut mai multe legi în Parlamentul European decât toţi reprezentanţii PSD şi PNL la un loc.
Ioan Balan a spus că, dacă alegătorii îşi vor da votul pentru PDL, vor trimite în Parlamentul European un sucevean, pe Orest Onforei. El a arătat că alegătorii au posibilitatea să voteze şi PSD şi PNL, însă în această situaţie nu vor face altceva decât să le trimită în Parlamentul European pe soţiile liderilor celor două partide, Victor Ponta, respectiv Crin Antonescu.
„Pe 25 mai vă rog să vă faceţi timp şi în număr cât mai mare să mergeţi şi să vă arătaţi susţinerea pentru PDL, votând cea mai corectă şi bună listă pentru europarlamentare”, a mai precizat liderul PDL Suceava.
(14 mai 2014, 17:11:15