Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 12 mai 2014 - Anul XIX, nr. 106 (5615)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   14 imagini |   ø fişiere video

Sprijin

Orest Onofrei, susţinut de lideri naţionali ai PDL pentru a câştiga un mandat de europarlamentar

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Democrat-liberalii suceveni au fost îndemnaţi şi îmbărbătaţi, sâmbătă, de liderii naţionali şi judeţeni ai PDL să lupte pentru victoria la alegerile europarlamentare din data de 25 mai, rezultatele la acest scrutin fiind importante pentru a coaliza şi a organiza dreapta politicii româneşti în jurul acestui partid. Acest mesaj le-a fost transmis celor peste 1.000 de membri şi simpatizanţi ai PDL prezenţi la o întâlnire electorală în sala mare a Casei de Cultură din Suceava, alături de îndemnul de a susţine şi vota PDL la alegerile pentru Parlamentul European, cu atât mai mult, cu cât  pe un loc eligibil se află şi prim-vicepreşedintele democrat-liberalilor suceveni, Orest Onofrei.

Candidatura acestuia pentru Parlamentul European a fost susţinută la întâlnirea de sâmbătă de prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, de actualul europarlamentar Monica Macovei, de liderul PDL Suceava şi secretar al partidului, Gheorghe Flutur, de liderul Organizaţiei Municipale Suceava şi vicepreşedinte al PDL, Ioan Balan, de deputatul Sanda-Maria Ardeleanu, dar şi de preşedintele Ligii Aleşilor Locali ai democrat-liberalilor din judeţ, primarul din Rădăuţi, Aurel Olărean.

 

Ioan Balan: Tot de aici, de la Suceava, Gheorghe Flutur aprindea flacăra portocalie în Moldova

Primul dintre liderii PDL care au luat cuvântul a fost deputatul Ioan Balan, acesta ţinând să sublinieze faptul că, tot de la Suceava, Gheorghe Flutur a mai aprins o dată flacăra portocalie în Moldova. Ioan Balan a precizat că PDL are printre candidaţi cel mai bun europarlamentar, Monica Macovei, „care a făcut mai mult singură decât toţi ceilalţi europarlamentari ai PSD şi PNL”, acesteia urmând să i se alăture în viitorul mandat şi Orest Onofrei. El i-a îndemnat pe alegătorii din judeţul Suceava să meargă la vot şi să voteze cu PDL, pentru că în felul acesta vor avea certitudinea că vor trimite în Parlamentul European un sucevean, şi anume pe Orest Onofrei.

Balan a spus că aceste alegeri sunt importante pentru PDL pentru ca la final de an acest partid să dea României viitorul preşedinte al ţării. „Pentru 2014, la final, ce frumos ar fi ca de aici, de la Suceava, să ne uităm la viitorul nostru preşedinte, Cătălin Predoiu. Pentru că, nu e aşa, dacă nu am avea un preşedinte de dreapta, toată puterea s-ar concentra în mâna celor pe care nu-i interesează deloc de români, de soarta lor şi de noi, sucevenii”, a declarat Balan.

El le-a transmis celor prezenţi că trebuie să fie mândri că sunt pedelişti, că sunt bucovineni şi să fie mândri de rezultatele guvernării PDL din perioada 2008-2012. „Atunci când am guvernat, în fiecare zi se făcea ceva în judeţul Suceava. Şi uitaţi-vă ce avem astăzi: un judeţ îngheţat, în care nu se mişcă nimic şi în care nu se face nimic. Nici măcar proiectele făcute de Gheorghe Flutur nu se mai continuă”, a mai spus Ioan Balan. El şi-a încheiat discursul cu mesajul de campanie al europarlamentarului Monica Macovei: „Am spus răului rău! M-am luptat cu el fără frică. Nu mă las şi nu vă las!”

 

Onofrei: PDL va face un break şi va câştiga pe serva celorlalţi

Candidatul PDL Suceava pe un loc considerat eligibil pe lista acestui partid pentru Parlamentul European, Orest Onofrei, şi-a început discursul său făcând o comparaţie între disputele de la nivel central dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta cu un meci de tenis. „Această campanie la europarlamentare seamănă cu un joc de tenis. Doi jucători joacă tenis. Primul la servă de la Cotroceni ne anunţă ce trebuie să facem în această campanie, care sunt temele de campanie. La Palatul Victoria se primeşte serva şi ne spune cum trebuie să ne comportăm în campania asta. Şi au fost vreo două serve. În rest, noi ceilalţi suntem spectatori la acest meci. Unul e mai hoţ decât altul, unu-i mai şmecher decât altul. Altul se dă în bărci, altul se dă în stambe, şi noi stăm şi ne uităm. Concluzia e simplă. La aceste alegeri, noi, cei din PDL, facem un break, adică vom câştiga pe serva celuilalt”, a spus Onofrei.

El a subliniat că sucevenii trebuie să fie reprezentaţi în Parlamentul European, în condiţiile în care din anul 2016 Gheorghe Flutur va recâştiga preşedinţia Consiliului Judeţean, iar Ioan Balan va câştiga funcţia de primar al Sucevei. „Eu cred că vom avea primar de Suceava, preşedinte de Consiliu Judeţean şi preşedintele României, şi vom avea foarte mulţi europarlamentari. Eu cred că axa asta este necesară pentru orice ţară ca să se dezvolte normal”, a afirmat Orest Onofrei. El a arătat că în calitate de europarlamentar va propune un program special pentru dezvoltarea zonei graniţei de Est a Uniunii Europene, precum şi un program pentru protejarea zonelor în care oamenii trăiesc doar din agricultură.

Onofrei a mai spus că un alt proiect pe care vrea să-l promoveze în Parlamentul European va fi destinat localităţilor transformate din comune în oraşe. El a explicat că aceste localităţi au nevoie de un program special de investiţii, deoarece prin schimbarea statutului lor nu au putut să acceseze fonduri europene până în momentul de faţă.

 

Macovei: Delegaţia PDL din PE a făcut mai mult decât toţi europarlamentarii PSD şi PNL

Un mesaj de susţinere pentru Orest Onofrei a avut şi actualul europarlamentar Monica Macovei. În acelaşi timp, aceasta a ţinut să le explice membrilor PDL Suceava că cei 11 europarlamentari PDL au muncit în ultimii cinci ani dublu în comparaţie cu reprezentanţii PSD şi PNL. Macovei a spus că cei 11 europarlamentari PDL au făcut singuri 60 de legi, în timp ce europarlamentarii PNL şi PSD, la un loc, au avut doar 38 de legi. Monica Macovei a subliniat că numai ea singură a avut 40 de legi, în timp ce Daciana Sârbu, Corina Creţu sau Ramona Mănescu a avut fiecare doar câte o lege. „Spuneţi-le acest lucru oamenilor, pentru că în Parlamentul European trebuie să trimiţi persoane despre care ai garanţia că au făcut ceva pentru tine. Nu pe unii care nu au făcut nimic”, a spus Macovei, care a adăugat că „sloganul nostru de campanie este <Europa în fiecare casă>.Iar PDL aduce Europa în casele oamenilor, în timp ce Victor Ponta şi PSD aduc Rusia şi hoţia în casele oamenilor”.

 

Predoiu a anunţat proiectul pentru judeţ: Flutur – preşedinte al CJ, Balan – primar al Sucevei şi Onofrei – europarlamentar

În discursul său, prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a ţinut să precizeze că acest partid are un argument în plus faţă de celelalte partide la aceste alegeri, şi anume faptul că propune o listă de candidaţi în care se regăsesc numai profesionişti. Predoiu a mai spus că PDL este diferit de celelalte formaţiuni politice înscrise în această campanie, tocmai prin faptul că vine în faţa alegătorilor cu proiecte constructive. „Mă uit la toţi liderii celorlalte partide concurente. Au doar proiecte anti. Ponta a avut proiect anti-PDL, are în continuare proiect anti-Băsescu. Antonescu a avut proiecte anti-PDL, anti-Băsescu, acum a ieşit de la guvernare şi are un proiect anti-Ponta. Noi suntem singurii care avem un proiect pro. Avem un proiect pentru locuri de muncă, pentru investiţii, pentru stat de drept, şi nu stat strâmb, cum vrea să ne propună domnul Ponta”, a spus Predoiu.

El a arătat că principala garanţie că acest proiect al PDL va fi realizat este dată de oamenii pe care PDL îi va avea în funcţii, şi anume Gheorghe Flutur preşedinte al Consiliului Judeţean, Ioan Balan primar al Sucevei şi Orest Onofrei europarlamentar.

 

Flutur: Viitorii europarlamentari trebuie să sprijine proiectul „Bucovina – pol de dezvoltare turistică”

Liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că sucevenii şi românii trebuie să ştie că în acest partid sunt oamenii care au dus România în Uniunea Europeană, precizând că alături de el, din Guvernul aderării au mai făcut parte Monica Macovei, Vasile Blaga, Anca Boagiu şi Sulfina Barbu. „Noi am dus România la Bruxelles. PSD a dus România acasă la ei”, a spus Flutur.

El a arătat că europarlamentarii PDL vor continua să facă legi pentru binele românilor. Făcând referire la judeţul Suceava, Gheorghe Flutur a subliniat că viitorii europarlamentari vor trebui să sprijine proiectul „Bucovina – pol de dezvoltare turistică”. În discursul său, el i-a îndemnat pe membrii şi simpatizanţii PDL să discute cu oamenii şi să le explice că acest partid are cei mai buni candidaţi, iar printre aceştia se numără şi un sucevean. „Trebuie să le explicaţi asta oamenilor. Şi celor cărora le pare rău că au votat altceva în 2012 să le spuneţi că a venit momentul să îşi ia revanşa. Pentru că simt că există un sentiment de regret că au crezut în promisiunile USL, ale lui Victor Ponta, şi nu s-a întâmplat nimic”, a mai spus Flutur. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Orest Onofrei, susţinut de lideri naţionali ai PDL pentru a câştiga un mandat de europarlamentar.
 Vizualizări articol: 1396 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.0 din 1 vot
Orest Onofrei, susţinut de lideri naţionali ai PDL pentru a câştiga un mandat de europarlamentar1.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Comentariu trimis de
(12 mai 2014, 11:29:34
cum sa convinga lumea sai voteze, membrii unui partid din care au plecat membrii de baza ai acestuia , cei care au fondat si condus partidul ,ramanand ciurucurile care au venit de prin alte partide pe care le-au tradat ,le/au trantit la pamant.au credibilitate astfel de oameni???mai mult ca sigur ca nu . rezultatul se va vedea dupa 25 mai cand cred,si sper din tot sa se intample asa , pdl se va dezintegra definitiv si cei care acum vor sa ne convinga sa/i votam vor intra in PMP - Partidul Mascotei Prezidentiale si vor face mare campanie sa votam reprezentantul acestui Partid Mosit Putred la presedentie.Halal oameni , halal politicieni ......
2.   Toti sunt la fel trimis de
(12 mai 2014, 11:55:23
O adunatura de oportunusti si profitori sugaci, cum de altfel e toata clasa politica din tara asta!

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Politic local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei