Prim-vicepreşedintele PDL şi candidatul acestui partid pentru alegerile prezidenţiale, Cătălin Predoiu, a declarat la Suceava că PDL şi-a recăpătat capacitatea de organizare, de luptă politică şi electorală, dar şi capacitatea de guvernare. Cătălin Predoiu s-a aflat sâmbătă în judeţul Suceava într-un turneu electoral în Vatra Dornei, Rădăuţi şi Suceava, pentru a-i susţine pe candidaţii PDL pentru alegerile europarlamentare, alături de el fiind şi prim-vicepreşedintele PDL Suceava, Orest Onofrei, candidat pe lista acestui partid pe un loc considerat eligibil. La întâlnirea electorală organizată în sala mare a Casei de Cultură Suceava, Cătălin Predoiu i-a îndemnat pe membrii şi simpatizanţii PDL să fie încrezători şi să nu plece urechea la cei care vor să-i demobilizeze.
„Ca de fiecare dată, sunt foarte impresionat de ce am văzut la Vatra Dornei, la Rădăuţi şi aici, la Suceava. Această armată va trece de PSD şi va aduce alt viitor pentru România. Iar dacă vom reuşi, şi vom reuşi, să ridicăm puterea noastră politică şi capacitatea de luptă politică de la nivelul Sucevei în toate celelalte organizaţii, atunci vom fi foarte curând la guvernare”, a spus Predoiu. El a subliniat că după ce a trecut de trei sau patru ori prin organizaţiile PDL din ţară a putut să constate faptul că „suntem puternici, suntem sudaţi între noi şi suntem pregătiţi pentru bătălia care urmează la alegerile europarlamentare din 25 mai”.
Prim-vicepreşedintele PDL a adăugat că PDL şi-a recăpătat capacitatea de organizare, lucru demonstrat de toate „loviturile politice” pe care PDL le-a aplicat USL-ului, şi mai nou celor din USD. „Mesajul meu către dumneavoastră este: uitați-vă drept în faţă la ce ne aşteaptă. Fiţi siguri şi încrezători în forţele noastre şi în cauza noastră dreaptă. Nu plecaţi urechea la cei care vor să vă demobilizeze. Este singura armă care le-a mai rămas. Dar acest partid, aşa cum a făcut şi în trecut, va învinge şi în 25 mai, şi la toamnă, la prezidenţiale”, a declarat Cătălin Predoiu. El a spus că PDL nu a renunţat niciodată la valorile care l-au dus la victorie în trecut, şi anume libertatea, Constituţia, justiţia şi drumul european al României.