Preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a anunţat că peste 500 de democrat-liberali suceveni vor participa astăzi la mitingul organizat de PDL în Cluj-Napoca. Gheorghe Flutur a spus că la acest miting vor participa membri ai PDL din Suceava, Rădăuţi. Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, din zona Dornelor, acestora urmând să li se alăture şi alţi suceveni, majoritatea studenti, care au confirmat participarea. Flutur a declarat că PDL va protesta împotriva celor trei guvernări Ponta, despre care a spus că s-au remarcat prin incompetență, cinism, minciună și manipulare. „Ceea ce au oferit Ponta și Antonescu românilor a fost doar o Mare Minciună Națională. Iar PDL va protesta împotriva celui mai corupt regim de după 1989. PSD a promis marea cu sarea, dar acum se vede că de fapt și USL și PSD au mințit sută la sută. Guvernările Ponta nu au făcut altceva decât să atace mediul privat și să bage mâna în buzunarul tuturor, ne-au servit 35 de noi taxe și impozite, iar de la 1 aprilie ne arată adevărata față a guvernării prin acciza mărită la combustibil. De asemenea, protestul este îndreptat şi împotriva birurilor pe care USL, prin PSD, le pune românilor”, a precizat liderul democrat-liberalilor suceveni. Gheorghe Flutur a arătat că PSD se laudă cu creșterea economică înregistrată în România, însă nu poate să explice cum colectează mai puțini bani la buget și de ce îi taxează mai mult pe români. Flutur a spus că dacă există creștere economică, atunci aceasta nu se vede în creşterea nivelului de trai al românilor. „Este creștere economică pentru Guvern, însă pentru români portofelul a devenit mai subțire. Toate acestea demonstrează că toate Guvernele Ponta au făcut din minciună Program de Guvernare”, a subliniat Gheorghe Flutur. El a adăugat că democrat-liberalii vor protesta la Cluj-Napoca deoarece nu mai vor încă trei ani „de vorbe goale” şi de un Guvern care minte poporul român „cu zâmbetul pe buze în timp ce ne bagă mâna-n buzunar cu taxe, impozite și prețuri din ce în ce mai mari”. Gheorghe Flutur a mai spus că membrii PDL şi susţinătorii acestui partid protestează pentru a-i transmite lui Victor Ponta și PSD că „trebuie să punem capăt seriei de eșecuri, incompetență, cinism, sărăcie în care Guvernele lor ne-au aruncat”.
(22 mar 2014, 12:00:37