Distanţarea de partid a fostului preşedinte PDL Emil Boc şi criticile aduse public la adresa democrat-liberalilor l-au deranjat pe preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, Ioan Balan. Deputatul Balan a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că atitudinea lui Emil Boc este lipsită de fairplay şi că „este deranjant când asta vine de la un fost preşedinte de partid”. Deputatul sucevean a amintit că în campania electorală din 2012 a trebuit să explice alegătorilor măsurile de austeritate luate de Guvernul Boc şi nu ce a făcut el sau Gheorghe Flutur, care candidau în judeţul Suceava. „Îmi amintesc când erau drumuri înzăpezite şi a trebuit să schimbăm trei maşini ca să ajungem să-l susţinem pe domnul Boc. Este lipsit de fairplay să spună acum că nu a fost susţinut”, a spus Balan, care a mai afirmat că „noi îl iubim pe domnul Boc, depinde de domnia sa cât de iubit vrea să fie de PDL”.
Balan îl aşteaptă mâine pe Emil Boc la mitingul PDL de la Cluj
Liderul PDL şi-a exprimat speranţa că declaraţiile lui Emil Boc nu au fost făcute pentru a acoperi o eventuală absenţă la mitingul pe care PDL îl organizează mâine la Cluj-Napoca, oraşul în care Boc este primar. Ioan Balan a declarat răspicat că Partidul Mişcarea Populară, cu care ar putea cocheta Emil Boc, este adversarul PDL şi că în campania pentru alegerile europarlamentare „nu există nici o înţelegere de a sprijini sau a ajuta în vreun fel PMP”.
Fostul preşedinte al PDL, Emil Boc, s-a înscris în Fundaţia Mişcarea Populară (FMP), dar înscrierea în PMP îi este interzisă de legea antimigraţie. Dacă ar părăsi PDL şi ar trece la PMP ar rămâne fără mandatul de primar.
Deşi este membru de drept al BPN al PDL, în calitate de fost preşedinte al partidului, Boc n-a participat la nici o şedinţă a acestei structuri de la congresul în care a fost ales ca preşedinte Vasile Blaga.