Europarlamentarul PDL, suceveanul Petru Luhan, a ţinut să le mulţumească membrilor PDL Suceava pentru încrederea şi susţinerea pe care i-au acordat-o pentru a ocupa această funcţie. Deşi în urma şedinţei de săptămâna trecută a Biroului Permanent Judeţean Suceava al PDL nu a primit votul din partea acestui for de conducere pentru a fi susţinut de către organizaţia judeţeană pentru o nouă candidatură, în cuvântul său de final, Petru Luhan a ţinut să precizeze că a avut mai multe obiective clare în acest mandat, pe care a reuşit să le îndeplinească.
„S-a luat această decizie deşi mi s-a spus că nu este ce să mi se reproşeze, că realizările îmi sunt apreciate şi că se ştie că am reuşit să fiu numit europarlamentarul anului, ceea ce a însemnat mult pentru partid, însă asta este situaţia, pentru că susţinerea este pentru alt membru al PDL Suceava. Eu vreau să le mulţumesc din suflet tuturor membrilor Biroului Permanent Judeţean al PDL Suceava şi preşedintelui Gheorghe Flutur pentru oportunitatea unică pe care mi-au acordat-o ca în 2009 să încep această experienţă în Parlamentul European”, a spus Luhan.
El a amintit că printre obiectivele sale s-a numărat şi simplificarea procedurilor pentru absorbţia banilor europeni, un lucru extrem de important într-un moment în care fondurile de la Uniunea Europeană reprezentau singura şansă de dezvoltare a judeţului Suceava şi a României. Europarlamentarul PDL a amintit de acţiunile sale pentru combaterea cancerului la nivel european.
„Aici, şi cu mica mea contribuţie, putem spune că avem parţial soluţii pentru cinci tipuri de cancer, deşi această boală se depistează încă în fază târzie. Aş adăuga şi acţiunile care au vizat şi scleroza multiplă, o boală în creştere alarmantă în Uniunea Europeană, şi nu în ultimul rând, aş spune că sunt pionier, alături de alţi şase colegi, în susţinerea conceptului de medicină personalizată, care va îmbunătăţi semnificativ procesul de însănătoşire al unui pacient”, a spus Luhan în faţa conducerii PDL Suceava. El a subliniat că pentru modul în care s-a implicat şi realizările din domeniul sănătăţii a fost onorat să primească premiul „Europarlamentarul anului 2013”, primul criteriu pentru acordarea acestei distincţii fiind impactul acţiunilor sale asupra celor 503 de milioane de cetăţeni europeni.
„Un alt obiectiv a fost şi apărarea drepturilor românilor din străinătate. Asta în condiţiile în care românii încă sunt afectaţi în anumite state membre ale UE de un comportament xenofob al unor localnici. De asemenea, în calitatea mea de vicepreşedinte al tinerilor din PPE am propus şi am contribuit la realizarea unor instrumente financiare pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor, dar şi pentru o mai mare mobilitate a studenţilor şi a absolvenţilor români în UE, pe fonduri europene”, a mai spus Petru Luhan.
El a adăugat că pe lângă acestea, un obiectiv important a fost şi acela de a confirma încrederea acordată de PDL Suceava şi a de a dovedi că au avut dreptate „când la rândul lor au avut încredere într-un membru de partid de nădejde, fapt confirmat de mulţi colegi de la nivel judeţean şi naţional”. Luhan a arătat că va rămâne alături de de PDL şi va susţine acest partid pentru a reveni pe podiumul politicii româneşti. „M-aş bucura foarte mult, indiferent cine ar fi acela, ca Suceava să aibă din nou un reprezentant în Parlamentul European”, a ţintu să mai afirme Petru Luhan.
(18 feb 2014, 12:59:08