Partidul Conservator îşi propune să obţină un scor cât mai bun la alegerile europarlamentare din această primăvară, iar unul dintre pilonii principali ai acestei campanii electorale este suceveanul Codrin Scutaru. Acesta a fost desemnat să coordoneze la nivel naţional campania care va începe la scurt timp după sărbătorile pascale.
„Avem echipa necesară pregătită pentru aceste alegeri. De la începutul anului trecut s-au cristalizat echipe capabile în majoritatea filialelor. Partidul Conservator este unul al mesajului social-liberal, de echilibru, unul care promovează valorile unui naționalism echilibrat. Mai este şi un partid care vorbește agricultorilor din România prin vocea președintelui său, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, și oamenilor de afaceri prin vocea doamnei ministru Maria Grapini”, a declarat Codrin Scutaru.
Omul care va gestiona tot ceea ce ţine de alegerile europarlamentare din acest an deţine funcţia de secretar de stat pentru familie şi asistenţă socială în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
La Suceava, coordonarea campaniei electorale din primăvară îi va reveni deputatului Cezar Cioată. Acesta a fost numit recent în funcţia de preşedinte interimar al PC Suceava, iar acum a intrat în linie dreaptă cu pregătirea alegerilor europarlamentare.
„Cezar Cioată e determinat să găsească cele mai bune soluții pentru ca filiala să fie una funcțională și e un om politic motivat să reușească. Aștept să primim aici la București invitații la acțiunile politice ale filialei județene Suceava și suntem pregătiți să le sprijinim prin prezența celor mai importanți lideri ai noștri. Am încredere în potențialul politic al conservatorilor suceveni”, a concluzionat Codrin Scutaru.