Senatorul PSD de Suceava Neculai Bereanu consideră că liderul democrat-liberalilor suceveni, senatorul Gheorghe Flutur, „minte de îngheaţă pădurile” atunci când afirmă că populaţia nu va mai putea achiziţiona lemn pe picior începând cu anul 2015. Afirmaţia lui Bereanu a fost făcută după ce Gheorghe Flutur a acuzat USL că prin noul Cod Silvic, românii nu vor putea, din anul 2015, să achiziționeze lemn pe picior din pădure, ci doar din depozite speciale. În replică, senatorul PSD precizează că această declaraţie a lui Flutur este „o minciună şi o dezinformare”.
„Cred că domnul senator Flutur, care este şi specialist în silvicultură, nici măcar nu a citit noul Cod Silvic”, a afirmat Bereanu. El a explicat că proiectul Codului Silvic a fost introdus în Parlament pe 15 octombrie 2013, iar înainte de această dată au avut loc numeroase dezbateri publice pe tema noilor prevederi, inclusiv el organizând astfel de dezbateri în judeţul Suceava. Pe de altă parte, senatorul PSD a adăugat că iniţial, la Comisia pentru agricultură a Senatului, Guvernul a propus două articole care să facă parte din noul Cod Silvic, unul în care se preciza că „începând cu data de 1 ianuarie 2014 este interzisă vânzarea unui procent mai mare de 50 din masa lemnoasă pusă în valoare pentru a fi recoltată ca lemn pe picior din pădure” şi unul în care se spunea că „începând cu data de 1 ianuarie 2015 este interzisă vânzarea masei lemnoase puse în valoare pentru a fi recoltată ca lemn pe picior din pădure”, dar şi o altă prevedere care preciza că „începând cu data de 1 ianuarie 2015 masa lemnoasă care se recoltează din fondul forestier proprietate publică se valorifică prin vânzare numai prin platforma primară sau depozite sau, după caz, din centrele de sortare”.
Bereanu: „Gheorghe Flutur dezinformează complet cetăţenii din Suceava”
Neculai Bereanu a declarat că toate aceste propuneri de articole au fost respinse de comisie, iar în forma finală a articolului trimisă spre aprobarea Senatului se spune că „începând cu data de 1 ianuarie 2015 este interzisă vânzarea unui procent mai mare de 50 din masa lemnoasă pusă în vânzare pentru a fi recoltată ca lemn pe picior din pădurile proprietate publică”. „Deci cetăţenii români pot în limita a cei 50% din lemnul care mai rămâne pentru a se exploata pe picior, direct din pădure, să participe la o astfel de exploatare, în condiţiile în care merg la licitaţie sau în condiţii de negociere directă cu Romsilva sau proprietarii pădurilor private. Şi din punctul meu de vedere domnul senator Flutur dezinformează complet cetăţenii din Suceava prin afirmaţia pe care a făcut-o. Mai grav este că domnul senator Flutur îşi face de râs în primul rând meseria de silvicultor”, a ţinut să precizeze Bereanu.
El a adăugat că s-ar fi aşteptat ca Flutur să facă mai multe amendamente şi să-şi aducă o contribuție mai substanțială la nou Cod Silvic, având în vedere că este de specialitate, a condus Direcţia Silvică Suceava şi, mai mult, a fost şi ministru al Agriculturii.
Neculai Bereanu a subliniat că liderul PDL Suceava a avut un singur amendament la proiectul Codului Silvic, prin care solicita tocmai ceea ce el acuza, respectiv interzicerea exploatării lemnului pe picior direct din pădure.
„Dumnealui a propus un articol în care se preciza că începând cu data de 1 ianuarie 2015 masa lemnoasă care se recoltează din fondul forestier proprietate publică se valorifică prin vânzare numai din platforma primară sau depozite Romsilva şi, după caz, de la centrele de sortare şi prelucrare. Deci dumnealui propune ca începând cu 2015, toată masa lemnoasă să fie vândută din platforme primare, şi nu din pădure”, a încheiat Bereanu.
(13 dec 2013, 11:36:30