Preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a criticat actuala guvernare USL deoarece a abandonat construcția pârtiei de schi de pe masivul Rarău. Gheorghe Flutur a spus că această investiţie este realizată în proporţie de 80%, Guvernul PDL alocând în perioada 2009 – 2011 peste 10 milioane de euro.
„Cei de la USL nu au mai prevăzut nici un leu în buget, lucru recunoscut de Ministerul Finanțelor și de ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri și Turism. Şi mai mult, nici la ultima rectificare nu s-a alocat nici un leu pentru ca această pârtie de schi să fie finalizată. USL nu are nici o scuză atunci când dă cu piciorul la sume importante care au fost alocate pentru investițiile realizate în proporţie de peste 50%”, a declarat Flutur.
El a adăugat că actuala guvernare trebuie să-şi stabilească o serie de priorităţi şi să includă în bugetul pe anul 2014 fonduri pentru finalizarea investiţiilor realizate în proporţii mai mari de 50%, prin acestea numărându-se şi pârtia de pe Rarău. Gheorghe Flutur mai consideră că prin nealocarea de fonduri pentru finalizarea unor astfel de investiţii, Guvernul se situează în afara legii.
Pe de altă parte, liderul PDL Suceava a subliniat că USL pare din ce în ce mai hotărâtă să izoleze Bucovina, blocând investiţii esenţiale pentru dezvoltarea judeţului. „Cei de la USL au blocat investiţiile, deși multe dintre ele erau aproape de finalizare. Așa s-a întâmplat cu șoseaua de centură a municipiului Suceava, la fel și cu Aeroportul <Ștefan cel Mare> și cu alte numeroase investiții. În tot acest timp, liderii USL se întrec în tot felul de declarații, care s-au dovedit a fi mincinoase. Astfel, deși Taromul nu operează pe aeroportul din Suceava, ei declară că aeroportul nu este închis. USL a tras heblul județului Suceava şi sunt convins că actualele măsuri se vor întoarce foarte repede împotriva lor”, a încheiat Flutur.
( 3 nov 2013, 18:48:00