Reprezentanții PDL în Consiliul Local al municipiului Suceava nu renunţă la propunerea privind constituirea unei comisii de anchetă a activităţii societăţii comerciale Termica SA, societate care se află în procedură de insolvenţă.
Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, a declarat că această comisie ar trebui să răspundă la mai multe întrebări care preocupă toate partidele reprezentate în deliberativul local, cu atât mai mult cu cât în ultima vreme în spaţiul public liderii celor mai importante formaţiuni politice își aduc acuzații reciproce privind matrapazlâcurile de la Termica. „Consilierii locali ai PDL din municipiul Suceava rămân consecvenți celor declarate cu câteva zile în urmă, și anume vor depune în deliberativ un proiect de hotărâre privind constituirea unei comisii de anchetă a activității Termica. Comisia va trebui să răspundă, printre altele, la următoarele întrebări: dacă se poate dovedi că vreo persoană din vreun partid politic anume se poate face vinovată de situația de la Termica; dacă vreo firmă furnizoare de materie primă a fost favorizată cumva la plată și dacă da cine a dispus; cine a aprobat achiziționarea de certificate CO2; dacă există implicare politică în conducerea firmei de insolvență care se ocupă de administrarea judiciară a societății Termica și dacă da, din ce zonă politică; cum s-a constituit datoria pe care Termica vrea ca deliberativul local să o recunoască”, a arătat Balan.
Balan : Cei care nu vor achiesa la această idee nu vor mai putea aduce acuze PDL
El a precizat că PDL are cunoștință despre existența unui raport cu privire la activitatea Termica, raport care nu a fost depus la termen în Consiliul Local, însă asta nu exclude necesitatea constituirii unei comisii de anchetă.
”Noi, cei de la PDL, ne-am luat obligația de a cere formarea acestei comisii tocmai pentru a arăta cetățenilor că nu avem nimic de ascuns și că vrem să se cunoască realitatea în ceea ce privește activitatea Termica. Ne confruntăm cu o mare problemă astăzi, și anume datoriile populației către Termica. Am stat de vorbă cu foarte mulți oameni care ne-au mărturisit că nu și-au plătit datoriile până acum nu din cauza lipsei banilor, ci a lipsei de încredere cauzată de certurile și acuzele pe care și le aduc reciproc liderii politici vizavi de neregulile de la Termica. În aceste condiții, oamenii nu sunt convinși că ceea ce plătesc este real”, a spus Balan.
În opinia sa, în comisie ar trebui să fie reprezentate toate partidele politice conform ponderii lor în Consiliul Local. ”Considerăm că cei care nu vor achiesa la această idee nu vor mai putea aduce acuze PDL sau oamenilor din PDL care au avut legătură cu Termica”, a încheiat deputatul Ioan Balan.
(28 oct 2013, 11:18:19