Democrat-liberalii suceveni vor ca prim-vicepreședintele partidului, Cătălin Predoiu, să fie candidatul PDL la alegerile prezidențiale de anul viitor. Ei și-au exprimat dorința în cadrul alegerilor interne care au avut loc sâmbătă, votând pentru Cătălin Predoiu în proporție de 91,72%. Vicepreședintele PDL pe Regiunea de Nord-Est, deputatul Ioan Balan, a declarat că ceilalți doi candidați înscriși în cursă, Gheorghe Falcă și Simona Crețu, au obținut 7,04% din voturile valabil exprimate, respectiv 0,32%. Din cei 8.726 de membri ai PDL Suceava, la urne s-au prezentat 8.044, adică 92,19%. Un număr de 125 de buletine de vot au fost anulate. În cifre absolute, Cătălin Predoiu și-a adjudecat 7.333 de voturi, Gheorghe Falcă 558, iar Simona Crețu doar 28 de voturi. În judeţul Suceava au fost organizate şapte secţii de votare, în municipiile Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi în oraşele Gura Humorului şi Siret.
Balan: A fost o experiență importantă pentru PDL
Cătălin Predoiu a fost preferat drept candidat la președinția României și de celelalte organizații PDL din Regiunea de Nord-Est. Potrivit deputatului Ioan Balan, Cătălin Predoiu a fost votat de 87,62% dintre membrii PDL care au venit la vot în cele șase județe componente ale Regiunii de Nord-Est, Gheorghe Falcă de 10,38%, în timp ce Simona Creţu a fost votată de doar 1,67% dintre alegătorii PDL. „În cele 41 de secții de votare din Regiunea de Nord-Est, votul s-a desfășurat în condiții corecte. A fost o experiență importantă pentru PDL, având în vedere că aceste alegeri interne au pus în mișcare activul de partid. Un lucru important pe care l-am sesizat în dialogul cu membrii de partid a fost acela că se dorește inițierea unor discuții cu partidele de dreapta pe principiile din fosta Alianță D.A.”, a declarat vicepreședintele PDL pe Regiunea de Nord-Est.
Flutur, „extrem de mulțumit” de mobilizarea PDL Suceava
Președintele Organizației Județene a PDL, senatorul Gheorghe Flutur, s-a declarat ”extrem de mulțumit” de mobilizarea democrat-liberalilor suceveni la alegerile interne pentru desemnarea candidatului la președinția României. Flutur consideră că prezența masivă la vot arată că membrii PDL sunt interesați să participe la viața de partid acest lucru, fiind un semnal îmbucurător din perspectiva viitoarelor bătălii electorale.
„Pentru mine, să văd dimineață la prima oră peste o sută de oameni la Fălticeni votând, să văd la Gura Humorului, la Suceava cum secțiile de votare sunt pline, la Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Siret, înseamnă că membrii PDL sunt foarte interesați să participe la viața de partid și acesta este un semn foarte bun că ei așteaptă să sune goarna pentru bătăliile politice următoare. Pentru noi e un test. În primul rând se vede că membrii vin la partid, se vede că vor să aibă un cuvânt de spus pentru perioada următoare și cred că prezența bună la vot arată un interes pentru alegerile prezidențiale de anul viitor. PDL crede că modul cum intri în bătălia pentru prezidențiale contează enorm”, a spus Flutur.
Liderul democrat-liberalilor suceveni consideră că în perioada următoare PDL ar trebui să se consolideze, să intre singur în alegerile europarlamentare și apoi să susțină un candidat comun al dreptei la alegerile prezidențiale de anul viitor.
„Am mai spus-o și o mai spun, sunt adeptul ca în perioada următoare PDL să se consolideze, să se coaguleze și să intre în bătălia de la europarlamentare singur și după aceea să discutăm o formulă care să susțină un singur candidat al dreptei la prezidențiale, care să lupte cu USL, mai ales acum, când USL este în prag de a se rupe. Numai că nu-i spune Ponta lui Antonescu în față <nu vei mai fi candidatul USL la prezidențiale>”, a spus președintele PDL Suceava. Flutur a mai ținut să precizeze că alegerile interne pentru desemnarea candidatului la președinție care au debutat în PDL la Suceava și în Regiunea de Nord-Est reprezintă o premieră pentru politica românească.