Partidul Conservator riscă să rămână fără nici un reprezentant în Consiliului Judeţean Suceava. Modul în care singurul consilier judeţean al Partidului Conservator Suceava, Ovidiu Arganisciuc, ar putea să-şi piardă această funcţie este fără doar şi poate unul nemaiîntâlnit până în momentul de faţă în administraţia judeţeană. După peste un an de mandat de consilier judeţean, lui Ovidiu Arganisciuc i s-a adus la cunoştinţă din partea actualei conduceri a Partidului Conservator Suceava că nu are adeziune la această formaţiune politică. Preşedintele PC Suceava, senatorul Mihai Neagu, ne-a declarat că din acest motiv, la ultima şedinţă a conducerii organizaţiei judeţene s-a pus în discuţie retragerea sprijinului politic faţă de Ovidiu Arganisciuc. Acest lucru înseamnă automat că Arganisciuc va rămâne fără mandatul de consilier judeţean, în locul lui urmând să intre în Consiliul Judeţean un reprezentant al PNL Suceava.
„Domnul Ovidiu Arganisciuc era în baza de date a partidului, însă nu am găsit nicăieri adeziunea dumnealui la Partidul Conservator. Iar potrivit statutului, adeziunea şi plata cotizaţiei dovedeşte calitatea de membru al partidului”, a spus Mihai Neagu. Tot el ne-a declarat că o decizie în privinţa lui Ovidiu Arganisciuc urmează să fie luată într-o şedinţă viitoare a conducerii PC Suceava. Mihai Neagu a explicat că Arganisciuc a depus o întâmpinare prin care solicită amânarea luării unei decizii în acest caz, urmând să prezinte adeziunea depusă la Partidul Conservator.
„I-am mai dat un termen, pentru că este o chestiune destul de gravă. Vrem să vedem dacă este cu adevărat membru de partid”, a arătat liderul PC Suceava. Mihai Neagu a adăugat că după ce a preluat şefia PC Suceava au apărut anumite semne de întrebare cu privire la activitatea lui Ovidiu Arganisciuc, care deţinea funcţia de preşedinte executiv al filialei judeţene. „Atunci i-am cerut să-mi predea întreaga bază de date a partidului şi toate documentele. Dumnealui mi le-a dat pe rând, şi atunci s-a creat o stare de neîncredere”, explică Mihai Neagu.
Dacă acuzaţiile care îi sunt aduse lui Ovidiu Arganisciuc sunt reale, acesta ar fi primul consilier judeţean sucevean care a fost ales în deliberativul judeţean fără a fi membru al partidului din partea căruia a fost desemnat să candideze. În situaţia în care Ovidiu Arganisciuc va fi exclus din Consiliul Judeţean, din informaţiile pe care le avem, locul său va fi luat de un reprezentant al PNL Suceava.
Pe de altă parte, senatorul Mihai Neagu a anunţat că în ultima şedinţă a conducerii PC Suceava s-a luat decizia excluderii din partid a avocatului şi consilierului local sucevean Paul Rusu, acesta fiind arestat preventiv şi trimis în judecată, fiind acuzat că a încercat să-i ofere mită unui procuror pentru măsluirea unui dosar penal al unui client de-al său.
( 8 oct 2013, 15:26:32