Preşedintele liberalilor suceveni, Alexandru Băişanu, a anunţat sâmbătă independenţa Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL faţă de „interesele oricărui alt liberal din ţară”. Afirmaţia lui Băişanu a fost făcută sâmbăta trecută, în cadrul conferinţei de alegeri din PNL Suceava, în urma căreia a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al liberalilor suceveni.
Ulterior, în cadrul unei conferinţe de presă, Alexandru Băişanu a spus că a făcut acest anunţ deoarece există nemulţumiri ale membrilor liberali cu privire la implicarea altor lideri liberali în filiala suceveană. „Am spus lucrul acesta în mod ferm, pentru că filiala Suceava are o serie de nemulţumiri printre membrii ei. Nemulţumirile membrilor din filială mi-au fost adresate mie. Iar eu, la rândul meu, am transmis nemulţumirile lor celor care au considerat până acum Organizaţia Judeţeană Suceava a PNL un paşalâc al unuia sau altuia. Vrem să ne conducem singuri destinele, să ne promovăm noi înşine. Pentru că despre noi înşine e vorba. Şi vrem să oferim celor care au luptat în judeţul Suceava pentru democraţie şi liberalism, pentru cetăţeni, ceea ce merită”, a subliniat Băişanu.
Liderul PNL Suceava a mai declarat că liberalii suceveni nu au nevoie de „un guru de la Iaşi” sau din altă parte a ţării, „care să ne indice care e clanţa şi care e vizorul”.
Alexandru Băişanu le-a urat succes liberalilor din Iaşi, spunând că îi va asculta de fiecare dată când liberalii suceveni vor primi sfaturi bune din partea lor. „Le dorim succes lor la Iaşi, succes nouă la Suceava şi îi vom asculta de fiecare dată când ne dau sfaturi bune. Dar le vom spune de fiecare dată că liberalii bucovineni sunt capabili să se autoconducă fără ştifturi şi fitiluri”, a încheiat liderul PNL Suceava.
De precizat că după ce Alexandru Băişanu a spus în cadrul conferinţei de alegeri că îşi declară independenţa faţă de interesele oricărui alt liberal din ţară, vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian, care a fost prezent la şedinţa de la Suceava, a declarat că PNL Suceava este un fel de „Elveţie a PNL”. „Mă bucur că aveţi această independenţă, această Elveţie a PNL, care este filiala suceveană”, a precizat Vosganian.