Primarul oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PNL din Rădăuţi că în momentul de faţă există cel puţin zece membri ai acestui partid care pot să fie preşedinţi ai PNL Suceava, mai buni decât actualul lider, deputatul Alexandru Băişanu. Ursaciuc a fost prezent ieri la Rădăuţi alături de mai mulţi susţinători ai candidaturii sale pentru preşedinţia PNL din mai multe localităţi din această zonă a judeţului, printre care Milişăuţi, Suceviţa, Bilca, Siret sau Rădăuţi.
Marius Ursaciuc a arătat că toţi cei care au decis să-i susţină candidatura au fost uniţi de anumite principii care lipsesc sub actuala preşedinţie a lui Alexandru Băişanu, printre care respectul şi comunicarea.
„Colegii de la Rădăuţi nu au făcut decât să-şi asume un lucru care a unit o echipă. Lumea spune că este echipa Ursaciuc. O spun eu clar şi ferm. Echipa Ursaciuc nu este unită de faptul că Ursaciuc trebuie să iasă preşedinte. Este unită pentru că ne-am asumat nişte principii pe care le facem publice şi celor care vor vota la alegerile de pe 5 octombrie”, a spus Ursaciuc.
El a adăugat că aceste principii sunt împărtăşite de liberali din toate zonele judeţului. Primarul din Gura Humorului a arătat că fiecare zonă a judeţului are liberali care pot să conducă PNL Suceava, adăugând că cel puţin 30 de membri ai filialei judeţene şi-au asumat în scris că vor să candideze pentru cea mai importantă funcţie din organizaţie.
„Fiecare zonă a judeţului are o persoană care poate să-şi asume candidatura. Şi am în posesia mea candidaturile la preşedinte ale tuturor care şi-au asumat apartenenţa la acest grup. Nu eu stabilesc acest lucru. Zonele vor stabili. Şi vom stabili până mâine (n.r. astăzi) la ora 10:00. Toţi cei care sunt în echipa Ursaciuc şi-au asumat candidatura la preşedinte. Avem cel puţin 30 de oameni care şi-au asumat în scris această candidatură”, a explicat Marius Ursaciuc. El a subliniat faptul că, din punctul său de vedere, există cel puţin zece liberali suceveni care pot fi preşedinţi mai buni ai PNL Suceava decât este actualul lider Alexandru Băişanu.
Ursaciuc: Prin modul în care şi-a făcut campanie în presă a lovit în tot partidul
Marius Ursaciuc a ţinut să precizeze că prin modul în care şi-a făcut campanie pentru alegerile interne din cadrul PNL Suceava, actualul lider a lovit în tot partidul şi în membrii săi.
„Cel mai grav lucru este una să spui şi alta să faci. Îi ascult discursurile în public, în care vorbeşte despre unitate, şi mă uit după-amiază la televizor şi văd: ăla zero, ăla zero, adică eu. Unitatea nu o faci când arunci cu noroi în partidul tău. Buni, răi, aşa cum suntem, nu poţi să vorbeşti despre unitate atunci când te comporţi aşa”, a declarat Ursaciuc.
El a mai arătat că Alexandru Băişanu este un preşedinte de partid, „care în premieră în lume” îşi atacă virulent trei deputaţi ai PNL din Suceava pe diverse motive, „că nu ştiu să vorbească, că nu sunt frumoşi, că sunt prea tineri”. Ursaciuc a spus că Băişanu nu a făcut altceva decât să atace vectorii de imagine ai PNL Suceava, iar aceste acuze au fost practic adresate tuturor membrilor de partid. „Şi cred că o să-i fie foarte greu să le explice atunci când va candida în oricare altă funcţie,şi să spună: <eu sunt cel care vă va respecta şi vă va apăra>. Niciodată nu poţi să dai în partidul tău”, a declarat Marius Ursaciuc.
Primarul din Gura Humorului a mai afirmat că are tot respectul pentru Alexandru Băişanu, însă „datoria mea, aşa cum înţeleg eu, este să-i protejez pe toţi cei din PNL Suceava, să-i susţinem şi să-i apărăm”. Marius Ursaciuc a amintit că în ultima perioadă a fost acuzat despre o mulţime de lucruri, însă a ţinut să precizeze că el este cel care prin rezultatele politice obţinute la Gura Humorului a putut să demonstreze că performanţa politică şi administrativă se poate face „cu un grup unit de principii, şi nu de interese”. Marius Ursaciuc a mai spus că şi el susţine candidatura lui Alexandru Băişanu pentru şefia PNL Suceava, însă nu o să-l voteze.
Liberalii din mai multe localităţi din zonele Rădăuţi – Siret şi Vatra Dornei i s-au alăturat lui Marius Ursaciuc
Aşa cum am precizat, la conferinţa de presă susţinută ieri la Rădăuţi, alături de Marius Ursaciuc au fost prezenţi liberali din mai multe localităţi din zona Rădăuţi – Siret. Deputatul PNL din Rădăuţi, Constantin Galan, a ţinut să sublinieze faptul că cei care îl susţin pe Ursaciuc nu au ca ţintă atacarea contracandidaţilor. Galan a arătat că majoritatea filialelor din această zonă a judeţului sunt de partea lui Marius Ursaciuc şi că acesta va reuşi să obţină un procent suficient de voturi pentru a câştiga preşedinţia PNL Suceava. La rândul său, consilierul local rădăuţean Petru Carcalete a anunţat că intenţionează să candideze pentru un loc în viitorul Birou Permanent Judeţean, adăugând că nu exclude o eventuală candidatură pentru şefia organizaţiei judeţene. Carcalete a acuzat faptul că actualul Birou Permanent Judeţean al PNL Suceava „e rupt în două”, iar deciziile prin vot se iau „cu 14 voturi la ceva”.
„În momentul în care un grup compact adoptă hotărâri împotriva tuturor, eu nu pot să iau parte la aşa ceva. Mai mult, unele dintre aceste decizii sunt nestatutare”, a declarat Carcalete. Printre susţinătorii lui Marius Ursaciuc s-a numărat şi primarul oraşului Siret, Adrian Popoiu. Acesta a spus că poate să afirme cu siguranţă că edilul din Gura Humorului va primi cel puţin 98% din voturile delegaţilor din zona Siret care vor participa la conferinţa judeţeană de alegeri. Tot în cursul zilei de ieri, Marius Ursaciuc s-a aflat şi la Vatra Dornei, alături de el fiind prezent un număr însemnat de susţinători din bazinul Dornelor.
( 3 oct 2013, 11:13:40
2) Carcalete din nou musca mana care l-a hranit. Acest "Corcodel" (asa l-a numit Base pe catelul sau, deci sa nu se inteleaga altceva) al PNL ca un catel turbat, musca mana PNL-ului care l-a reprimit in partid cand a venit cu coada intre picioare de la PDL, la care a ajuns muscand evident tot din PNL. Pute coane Carcalete.