Aproape o mie de liberali îşi vor alege în data de 5 octombrie 2013 conducerea Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL. Liderul acestei filiale, deputatul Alexandru Băişanu, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că potrivit calculelor făcute de secretariatul general al PNL, la alegerile din data de 5 octombrie vor vota 985 de liberali. Băişanu a precizat că alegerile vor avea loc în sala mare a Casei de Cultură Suceava.
„Îmi doresc să ne manifestăm cu raţiune la aceste alegeri”, a spus Băişanu, care va candida pentru un nou mandat de preşedinte al PNL Suceava. El a spus că îşi doreşte ca primarul oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, să-i fie contracandidat, invitându-l pe acesta la sediul PNL Suceava pentru a organiza împreună alegerile. De precizat că la sfârşitul săptămânii trecute, Marius Ursaciuc şi-a lansat în mod oficial candidatura pentru preşedinţia PNL Suceava.
Pe de altă parte, Alexandru Băişanu a anunţat că are informaţii că se pregăteşte o amplă campanie de manipulare în cadrul PNL Suceava. „Se spune că Băişanu a fraudat şi a furat. Băişanu nu a furat niciodată, pentru că nu vrea să aibă schelete în dulapuri”, a arătat Alexandru Băişanu.
El a subliniat că pentru el, candidatura lui Marius Ursaciuc este bine venită. „Odată şi odată trebuie tranşat prin vot acest lucru. Trebuie să se stabilească odată cine e liderul acestui partid. Marius Ursaciuc sau eu”, a mai spus Băişanu, care a mai arătat că cel care va pierde trebuie să tacă şi să muncească pentru PNL.
(20 sep 2013, 15:26:32
fermentul liberal se frăsuieşte... e care pe care
Ursaciucule, nu ştii ( ca Băişanu) să te-"acoperi"
de aia vei pierde în aceste alegeri " clare"
congres fără sintaxă împodobit cu galben
girat de-o clepsidră ce-i în mâna ( ..evident)
vor fi procese verbale cu voturi din joben
democraţia va învinge! ( PS:noroc de-aranjament)