Liderul PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, şi preşedintele PNL Rădăuţi, deputatul Constantin Galan, se contrazic în privinţa datei la care vor fi organizate alegerile în filiala liberalilor rădăuţeni. Alexandru Băişanu a anunţat în cursul zilei de ieri că alegerile unei noi conduceri în PNL Rădăuţi vor avea loc duminică, 13 mai 2013. Băişanu a precizat că pentru funcţia de preşedinte şi-au depus candidaturile actualul lider al PNL Rădăuţi, deputatul Constantin Galan, şi omul de afaceri Daniel Mironiuc. Acesta din urmă ocupă în momentul de faţă funcţia de vicepreşedinte al PNL Rădăuţi.
„Important este să-i rugăm pe toţi liberalii din Rădăuţi să vină şi să participe la acest eveniment important al PNL, să le urăm succes colegilor care vor candida şi să sperăm că după noile alegeri vom avea o echipă mult mai puternică care să abordeze într-un mod foarte serios campania din 2016”, a spus Băişanu. El a arătat că la alegerile din anul 2016 PNL Rădăuţi are ca ţintă câştigarea primăriei acestui municipiu, precum şi o funcţie de senator şi două de deputat.
Afirmaţiile liderului PNL Suceava, Alexandru Băişanu, cu privire la alegerile din PNL Rădăuţi au fost infirmate de actualul lider al acestei organizaţii, deputatul Constantin Galan. Acesta a ţinut să precizeze că Biroul Politic Local al PNL Rădăuţi a decis, cu majoritate de voturi, amânarea alegerilor interne, în data de 31 august 2013. „Această decizie a fost comunicată atât conducerii judeţene a PNL Suceava, cât şi Biroului Naţional al PNL”, a declarat Constantin Galan. El a explicat că decizia de a se amâna alegerile a fost luată pentru a exista o perioadă în care să fie atraşi noi membri în PNL Rădăuţi.
(10 mai 2013, 16:10:05