Secretarul general al Organizației Județene a PDL, Ioan Balan, a anunțat ieri că va candida la nivel național pentru funcția de vicepreședinte regional al PDL pentru Regiunea de Nord-Est. Alegerile vor avea loc în cadrul ședinței Consiliului Național de Coordonare al partidului, care se va desfășura în data de 6 aprilie la Palatul Parlamentului. Ioan Balan a deținut până acum funcția de secretar general adjunct al PDL. El s-a ocupat de organizarea Convenției Naționale Extraordinare a PDL din calitatea de președinte al Comisiei de pregătire a alegerilor interne. Convenția l-a reales pe Vasile Blaga la șefia PDL, acesta câștigând în fața principalului său contracandidat, Elena Udrea. La ședința Consiliului de Național de Coordonare vor fi aleși prim-vicepreședinții, vicepreședinții, secretarul general, secretarii executivi, membrii Comisiei de revizie și control și membrii Comisiei de integritate, litigii și statut.
(29 mar 2013, 17:24:07