Liderul liberalilor suceveni, Alexandru Băişanu, a anunţat că este singurul deputat PNL care şi-a susţinut în plenul Parlamentului amendamentele la Legea bugetului de stat pentru anul 2013. Asta în condiţiile în care parlamentarilor USL li s-ar fi sugerat să renunţe la acest lucru şi să voteze bugetul pe anul acesta în forma propusă de Guvernul României.
Băişanu a ţinut să precizeze în şedinţa de sâmbătă a Delegaţiei Permanente a PNL Suceava că susţinerea în plenul Parlamentului a amendamentelor pe care le-a avut la Legea bugetului de stat nu a fost un lucru uşor, apreciind că probabil şi-a atras dezaprobarea unor colegi din PNL şi PSD. El a arătat că a ţinut să-şi susţină amendamentele pentru că a fost trimis în Parlament de către cetăţeni şi că doreşte să-i reprezinte pe aceştia indiferent „de ceea ce se propune la un moment dat pe holuri sau în alte birouri”.
În continuarea discursului său, Alexandru Băişanu a făcut o afirmaţie cât se poate de ciudată, având în vedere că alături de el erau şi doi dintre colegii săi liberali din Camera Deputaţilor, Radu Surugiu şi Constantin Galan. Astfel, în finalul discursului său cu privire la susţinerea amendamentelor în plenul Parlamentului, liderul PNL Suceava a spus că „cert este că am ajuns la concluzia clară, şi vă spun foarte sincer, că mediocritatea este mai gravă decât prostia”.
Ulterior, Alexandru Băişanu a mai anunţat că nu va face parte din mulţimea de parlamentari „care va ridica mâna doar pentru că a spus cineva”. „Sunt un om care a ajuns deputat nu pentru că nu avea ce mânca, nu pentru că vrea neapărat o sinecură de genul acesta. Sunt un om care are principii, şi cu siguranţă şi le voi respecta indiferent de comentariile celor din jur. Sunt acolo pentru că acolo pentru că m-aţi trimis dumneavoastră şi voi face tot ceea ce îmi stă în putere pentru a vă reprezenta, indiferent de opoziţia pe care o voi avea din interiorul partidului, alianţei, sau din altă parte”, a mai declarat preşedintele PNL Suceava.
Băişanu a dorit să afle dacă deputatul Radu Surugiu s-a înscris în PNL Suceava
Tot în şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL Suceava, Alexandru Băişanu „s-a luat” puţin şi de deputatul Radu Surugiu, întrebându-l pe acesta dacă s-a înscris în mod oficial în rândul liberalilor suceveni.
Deşi Radu Surugiu i-a răspuns că potrivit statutului partidului este automat membru al PNL Suceava, însă momentan nu a făcut „transferul oficial”, Alexandru Băişanu a spus deputatului liberal că aşteaptă „transferul cu pixul”, adică să semneze o adeziune.
La rândul său, primarul PNL din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a ţinut să precizeze că adeziunea lui Radu Surugiu este la Organizaţia PNL din acest oraş. Discuţiile dintre Băişanu şi Surugiu pe această temă au continuat, liderul PNL Suceava spunând că aşteaptă înscrierea oficială în organizaţia judeţeană, „pentru că evident trebuie să ne mândrim cu un deputat de Bucureşti”. Radu Surugiu i-a replicat acestuia, spunând că este deputat de Bucovina şi nu de Bucureşti.
Băişanu i-a „atins” şi pe liderii Ligii Aleşilor Locali din PNL Suceava
De ironiile lui Alexandru Băişanu nu au scăpat nici liderii Ligii Aleşilor Locali din PNL Suceava. În cadrul şedinţei Delegaţiei Permanente a liberalilor suceveni, vicepreşedintele acestei ligi, Marius Ursaciuc, i-a invitat pe primarii şi viceprimarii PNL să participe la o întâlnire cu lideri de la nivel naţional şi cu miniştri ai partidului. Ursaciuc a spus că întâlnirea este organizată de Liga Aleşilor Locali din PNL Suceava, la Gura Humorului, în perioada în care va avea loc tabăra de iarnă a studenţilor liberali.
După acest anunţ, Alexandru Băişanu s-a adresat preşedintelui Ligii Aleşilor Locali din PNL, Ioan Pavăl, precizând că în patru ani de opoziţie, a participat doar la o acţiune organizată de această ligă.
„Personal salut şi îi felicit pe cei care au îndrăznit după patru ani să organizeze o astfel de întâlnire, pentru că avem nevoie de toate forurile de conducere ale PNL în funcţiune. Şi ăsta e un prim pas. Mă îngrozea gândul că vom rămâne în opoziţie timp de vreo 500 de ani şi vom face doar trei întâlniri la Liga Aleşilor Locali. Iată că lucrurile s-au rezolvat şi ne-am venit în fire”, a spus Băişanu.
(11 feb 2013, 13:51:54
a rămas doar un chiştoc din ce se vrea a fi trabuc
nu ştiu de-i real sau mit că mereu a contat banu'
ştiu doar că epoca asta apune.. urmează Epoca Ursaciuc