Candidaţii USL Suceava la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie Gavril Mîrza şi Tiberius Brădăţan s-au întâlnit în cursul zilei de ieri cu peste 300 de locuitori ai comunei Moara, la acţiunea electorală fiind prezent şi liderul PSD Suceava şi preşedinte al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor. Senatorul Gavril Mîrza candidează din partea USL pentru funcţia de deputat în Colegiul nr. 3 Cajvana, în timp ce doctorul Tiberius Brădăţan vizează postul de senator în Colegiul nr. 2 Suceava.
În cadrul discuţiilor cu locuitorii din Moara, Gavril Mîrza a precizat că în calitate de deputat va susţine modificarea Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii, precum şi alte măsuri ce se impun în vederea retrocedării către persoanele îndreptăţite a terenurilor de sub luciu de apă. Mîrza a precizat că va susţine contrucţia unei grădiniţe cu program normal în satul Moara Nica, extinderea reţelei de alimentare cu energie electrică la casele din satele Bulai şi Moara Nica, finalizarea bisericii din localitatea Liteni – Moara şi construcţia reţelei de alimentare cu apă potabilă în Moara Nica şi Moara Carp.
„Am încheiat campania electorală în Moara, o comună care poate avea alt destin, care este în imediata vecinătate a Sucevei şi care se poate dezvolta concomitent cu municipiul reşedinţă de judeţ. Aici se pot construi acele depozite de înmagazinare a produselor agricole, astfel încât acestea să poată fi transportate mai uşor către hipermaketuri. Consider că oamenii din Moara merită mai mult, motiv pentru care voi susţine proiectele necesare pentru creşterea calităţii vieţii locuitorilor din comună”, a spus Gavril Mîrza.
La rândul său, candidatul USL pentru funcţia de senator în Colegiul nr. 2 Suceava, Tiberius Brădăţan, a spus că locuitorii din comuna Moara nu trebuie să uite cine a guvernat în ultimii patru ani România. „Portocaliii şi-au schimbat acum culoarea în albastru. Însă trebuie să ştiţi că ei şi-au schimbat părul, dar năravul ba, iar cei care au contribuit la dezastrul României trebuie să ajungă la lada de gunoi a istoriei”, a precizat Brădăţan.