Deputatul Sanda-Maria Ardeleanu, care candidează din partea Alianţei România Dreaptă pentru încă un mandat în Colegiul nr. 1 Suceava, a anunţat că Ștefan Alexandru Băișanu, contracandidatul ei de la USL, încalcă legea atunci când își promovează imaginea pe panourile LED din municipiul Suceava. Sanda-Maria Ardeleanu a făcut referire la Articolul 39 alin. 7 din Legea 35/2008 prin care sunt interzise afișele electorale care combină culorile într-o succesiune ce reproduce drapelul României sau ale altui stat. Ardeleanu a explicat că potrivit legii, afişul electoral este definit a fi apel, declarație, fotografie sau alt material sub formă tipărită, inclusiv spoturile electorale video.
Candidatul ARD pentru funcţia de deputat în Colegiul nr. 1 Suceava a precizat că a depus o contestaţie la Biroul Electoral Județean, solicitând retragerea de pe panourile LED de pe raza acestui colegiu a spoturilor electorale care îl înfățișează pe Ștefan Alexandru Băişanu lângă drapelul României.
„Mă întreb de ce crede contracandidatul meu că merită să ajungă în Parlament pentru a iniția legi din moment ce acesta nu este în stare să le respecte pe cele deja existente. Fac un apel către domnul Ștefan Alexandru Băișanu ca pe acest final de campanie să arate respect față de suceveni respectând legea”, a declarat Sanda-Maria Ardeleanu.
( 5 dec 2012, 13:23:51