Candidatul Alianţei România Dreaptă pentru calitatea de deputat în Colegiul Vicov-Solca, Dumitru Mihalescul, a încheiat cea de-a treia săptămână din campania electorală într-o notă de optimism, optimism argumentat de modul cum a fost primit de către cetăţeni în toate cele 14 localităţi din Colegiul 7.
Bucovinenii l-au asigurat că sunt conştienţi de faptul că reprezentantul lor în Parlament nu poate fi decât un om născut şi format în ţinutul încărcat de istorie de aici, din vecinătatea mormântului Marelui Ştefan.
“Este corect, este normal ca la 9 decembrie să alegem un bucovinean pentru Bucovina”
La întâlnirea din oraşul Solca, candidatul Dumitru Mihalescul a fost primit de peste o sută de localnici, oameni care l-au informat pe cel care îi va reprezenta, după 9 decembrie, la Camera Deputaţilor, despre realităţile şi neajunsurile comunităţii, şi despre decizia locuitorilor din Solca de a vota „un vecin bun din Marginea”, după cum a afirmat o pensionară din oraş.
„Dumitru Mihalescul este cunoscut de majoritatea dintre dumneavoastră ca un om de afaceri care a reuşit în viaţă. La fel de mulţi ştiu că domnul Mihalescul este un om vrednic, originar din Marginea, care în urmă cu patru ani, deşi a obţinut scorul cel mai bun, a fost la doar un pas de a fi reprezentantul Colegiului nostru în Parlament. Vă propun ca de această dată să mergem cu toţii la vot şi să votăm Dumitru Mihalescul, pentru că numai un om de-al nostru este la curent cu problemele de aici, din Bucovina. Spun aceste cuvinte pentru că nici unul dintre contracandidaţii domniei sale, candidaţi bucureşteni, nu ar fi mai în măsură, şi mai nimerit, să ne reprezinte în Parlamentul României. Dacă domnii candidaţi de la Capitală au aflat, de o lună-două, că în România există Solca, Vicov sau Ulma, sunt în stare să pun pariu cu oricine că Dumitru Mihalescul a fost de zeci sau sute de ori prin toate localităţile din Colegiul 7 şi că în fiecare din aceste aşezări are rude, prieteni sau cunoscuţi, oameni care îl cunosc şi îl apreciază. În aceste condiţii este corect, este normal, ca la 9 decembrie să votăm omul nostru, să alegem un bucovinean pentru Bucovina!”, a spus, în faţa celor peste o sută de localnici din Solca, primarul oraşului, Valerică Hofner-Ţăranu.
„Greu de crezut că bucovinenii vor accepta să fie reprezentaţi la Parlament de <exilaţi din Bucureşti>”
În comuna Bilca, la Căminul Cultural, Dumitru Mihalescul a fost aşteptat de o sală plină de cetăţeni, circa două sute de localnici, care l-au încurajat în „bătălia electorală” şi care şi-au exprimat sprijinul pentru candidatul originar din Bucovina. Cetăţenii i-au povestit candidatului ARD despre necazurile pricinuite de închiderea căii ferate dintre Putna şi Dorneşti, despre „jaful” din pădurile Bucovinei, cât şi despre necesitatea revigorării meşteşugurilor locale.
Mihalescul şi-a notat problemele acestora şi promis că imediat ce va ajunge la Cameră va căuta cele mai bune căi pentru rezolvarea acestora. „Dacă îmi veţi acorda votul dumneavoastră, nu vă voi dezamăgi. Nu doresc ca peste patru ani să-mi fie ruşine să vă privesc în ochi...”, a arătat candidatul ARD.
Primarul Zaharie Rusu a explicat din ce motiv a recomandat cetăţenilor comunei cu 3.800 de suflete să-l voteze pe Dumitru Mihalescul.
„Noi bucovenii, avem ceva deosebit în suflet, ştim să fim gospodari, ştim să ne mobilizăm atunci când unul dintre noi este în necaz, până la urmă ştim să fim, cu adevărat, oameni... Dumitru Mihalescul este născut în Bucovina, într-o familie cu mulţi copii, şi prin forţe proprii a ajuns <sus>, însă nu i-a uitat niciodată pe cei de <jos>, ba, mai mult, i-a respectat tot timpul. Îmi aduc aminte de momentele dramatice de la inundaţii, când Mihalescul a venit aici din proprie iniţiativă şi ne-a ajutat. Atunci nu era nici o campanie electorală, iar el a venit fără să fie solicitat sau îndrumat de cineva... Mă întreb acum unde erau actualii candidaţi pentru Colegiul 7? Acestea sunt motivele pe care le-am explicat bilcanilor, vizavi de votul meu pentru Dumitru Mihalescul, şi din acest motiv l-am recomandat tuturor cetăţenilor comunei. Noi nu avem nimic cu contracandidaţii lui Mihalescul, dar e greu de crezut că bucovinenii vor accepta să fie reprezentaţi la Parlament de <exilaţi din Bucureşti>, care nu ştiu nici măcar ei cum au ajuns pe plaiurile noastre... Le dorim succes şi celorlalţi candidaţi, însă trebuie înţeles că la Bilca, atât primarul, cât şi oamenii din comună vor vota Dumitru Mihalescul... ”, a concluzionat Zaharie Rusu.
La sfârşitul săptămânii trecute, caravana electorală a candidatului ARD a fost în mijlocul cetăţenilor din localităţile Marginea, Suceviţa, Vicovu de Sus şi Vicovu de Jos. Mihalescul a avut câteva întâlniri cu cetăţenii care vor vota în Colegiul 7 şi la fiecare dintre acestea a fost asigurat că se va vota „bucovineşte”, după cum a spus un tânăr din comuna Vicovu de Jos, la întrunirea de la sala de sport din comună, întrunire la care au participat mai mult de o sută de localnici: „Noi îl vom vota pe candidatul din Bucovina, pentru Bucovina!”.