Premierul României, Victor Ponta, a declarat sâmbătă, la Suceava, că varianta regionalizării României cu opt regiuni este cea mai posibilă, dar nu poate să afirme că este şi cea mai bună. Victor Ponta a precizat că, din punctul său de vedere, varianta formării regiunilor pe schema actualelor regiuni de dezvoltare din România ar fi posibilă, având în vedere că acestea funcţionează deja de câţiva ani.
„În acest moment este, nu este cea mai bună, dar e cea mai posibilă variantă. Pentru că în momentul în care deschidem cutia renegocierilor nu cred că o mai terminăm niciodată. Măcar cele opt regiuni funcţionează de câţiva ani ca regiuni de dezvoltare. Şi avem şi Agenţiile de Dezvoltare Regională, care pot funcţiona ca aparat tehnic al viitoarelor regiuni. Asta e propunerea noastră, însă nu e bătută în cuie”, a precizat Victor Ponta.
Premierul a spus că atât pentru formarea regiunilor, cât şi pentru revizuirea Constituţiei României vor exista discuţii şi cu PDL, UDMR şi cu celelalte formaţiuni politice care vor fi reprezentate în Parlamentul României.
„Asta e propunerea noastră. Dacă va exista o soluţie mai bună, nu spun că e bătută în cuie această variantă”, a încheiat Victor Ponta.