Senatorul PSD Gavril Mîrza, care candidează din partea USL pentru un post de deputat în Colegiul nr. 3 Cajvana, s-a întâlnit cu peste 300 de locuitori ai comunei Botoşana, veniţi să-l susţină pe acesta pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Discuţiile iniţiate de către Gavril Mîrza cu alegătorii din Botoşana au transformat întâlnirea într-o adevărată dezbatere politică, locuitorii acestei comune explicându-i candidatului USL care sunt problemele cu care se confruntă comunitatea. Cetăţenii din Botoşana i-au mulţumit lui Gavril Mîrza pentru contribuţia pe care acesta a avut-o la dezvoltarea comunei atunci când acesta a condus Consiliul Judeţean Suceava. Unii dintre participanţii la întâlnirea cu Gavril Mîrza au arătat că fără contribuţia „vecinului” lor nu ar fi existat primăria, şcoala din comună şi nici drumurile asfaltate dintre care leagă Botoşana de localităţile din apropiere.
În cuvântul său, candidatul USL pentru funcţia de deputat în Colegiul nr. 3 Cajvana a ţinut să precizeze că va continua toate demersurile necesare pentru ca Botoşana să beneficieze în continuare de „avantajele modernizării judeţului Suceava şi a României”. Gavril Mîrza le-a mai spus celor din Botoşana că va fi unul dintre parlamentarii care va susţine şi se va lupta pentru revizuirea Legii pensiilor, „o lege nedreaptă, care a adus atâtea neajunsuri multor categorii de cetăţeni”. Mîrza a mai declarat că va susţine şi reducerea Taxei pe Valoarea Adăugată la produsele alimentare de bază, astfel încât pe masa fiecăruia să se găsească alimente mai ieftine şi de o mai bună calitate.
Mîrza a spus că va susţine ca 40% din produsele din supermarketuri să fie de origine autohtonă
De asemenea, candidatul USL a subliniat că va milita pentru înfiinţarea unor asociaţii agricole între comune pentru ca producţia din agricultură, cum ar fi cea de cartofi sau varză, să nu mai fie vândută în condiţii improprii şi la preţuri extrem de mici pe marginea drumului. Gavril Mîrza a mai spus că va propune ca 40% din produsele care se vând în supermarketuri să fie de origine autohtonă.
Legat de problemele cu care se confruntă astăzi Botoşana, Mîrza a declarat că respectă votul oamenilor din data de 10 iunie a.c., la alegerile locale, adăugând că va milita pentru reintroducerea normalităţii în viaţa politică.
„Pentru mine nu va conta culoarea politică a primarilor, ci vor conta problemele cetăţenilor şi cum le voi putea rezolva”, a subliniat candidatul USL în Colegiul nr. 3 pentru Camera Deputaţilor. Gavril Mîrza le-a promis locuitorilor din Botoşana că va sprijin proiectul pentru construcţia reţelei de apă şi canalizare în comună, precum şi investiţiile pentru regularizarea şi construcţia de apărări de maluri pe pârâul Racova.
„Nu este firesc ca într-o societate care se doreşte normală, la sfârşitul anului 2012, cetăţenii din Botoşana să nu poată beneficia de canalizare şi apă potabilă. Sunt cerinţe minime pentru a trăi în condiţii civilizate. De asemenea, pârâul Racova a adus multe neajunsuri comunei Botoşana. Din acest motiv se impune realizarea de urgenţă a lucrărilor de regularizare şi apărări de maluri pentru îmblânzirea acestui pârâu”, a declarat Gavril Mîrza.
În final, el a mulţumit cetăţenilor din Botoşana pentru onestitatea de care au dat dovadă şi pentru faptul că au fost prezenţi în număr atât de mare pentru a-i susţine candidatura pentru Camera Deputaţilor.
„La alegerile din data de 9 decembrie nu vă îndemn să votaţi USL. Votaţi cu mintea, cu sufletul, alegând între mine, un vecin de-al dumneavoastră, care a manifestat întotdeauna înţelegere, şi între contracandidaţii mei care vin din alte zone ale ţării. De asemenea, vă sfătuiesc, şi am convingerea că o veţi face, ca eu şi colegul meu Tiberius Brădăţan să fim preferaţii dumneavoastră”, a încheiat Gavril Mîrza.
(24 nov 2012, 12:28:23