Investiţiile în Casele Polone din localităţile judeţului Suceava au fost şi sunt o preocupare permanentă a deputatului Ghervazen Longher, preşedintele Uniunii Polonezilor din România. Comunitatea care beneficiază deja de aceste obiective sau care va avea acces la aceste clădiri odată cu finalizarea lor, indiferent că este vorba de polonezi, români, ucraineni sau germani, crede că este un mare pas înainte în crearea unor condiţii decente pentru derularea unor manifestări cultural-sociale sau distractive.
Ultimul proiect de acest gen este Casa Polonă de la Pleşa, o investiţie extrem de ambiţioasă. Lucrările au demarat de câteva luni, iar la final va fi vorba de o clădire aerisită şi modernă, cu sală de spectacole şi cinci camere de cazare, cu o suprafaţă de aproximativ 600 mp. Valoarea Casei Polone de la Pleşa este de peste 16 miliarde de lei vechi, sumă care include şi TVA-ul.
În curs de realizare este şi Casa Polonă de la Soloneţu Nou, o investiţie de peste un milion de euro, realizată integral cu fonduri din Polonia.
„Este absolut obligatoriu ca populaţia să beneficieze de condiţii de trai cât mai decente. Acolo unde a existat posibilitatea, am făcut tot ce se poate pentru moderniza sau pentru a ridica clădiri noi, de care să beneficieze întreaga comunitate locală. În fiecare an am început investiţii în Casele Polone din diferite localităţi ale judeţului Suceava, iar acest lucru îl vom continua şi în viitor”, a arătat deputatul Ghervazen Longher, candidat din partea Uniunii Polonezilor din România pentru un nou mandat în Parlament.
În afara celor două obiective aflate în construcţie mai trebuie amintite alte două localităţi unde Casele Polone au suferit modernizări importante. Este vorba de Casa Polonă de la Păltinoasa şi Casa Polonă de la Cacica.
Pe lista scurtă a deputatului Ghervazen Longher se află şi Casa Polonă de la Moara, iar pe termen lung se preconizează investiţii în Casa Polonă de la Suceava.
Ghervazen Longher candidează pentru un al patrulea mandat de deputat şi are în spate o experienţă de zece ani în Parlamentul României.