85 de candidaţi de la opt partide şi alianţe politice se vor lupta pentru cele zece mandate de deputat şi patru de senator din judeţul Suceava. Până la termenul final de depunere a candidaturilor la Biroul Electoral Judeţean Suceava au depus liste de candidaţi Alianţa România Dreaptă, Uniunea Social Liberală, Partidul Poporului – Dan Diaconescu, Partidul Ecologist Român, Uniunea Democrat Maghiară din România, Partidul România Mare, Partidului Popular şi Partidului Alianţa Socialistă.
Cele mai mare număr de candidaţi se înregistrează în Colegiul de Senat nr. 4 Siret – Rădăuţi, unde s-au înregistrat nu mai puţin de opt candidaturi. Postul de senator în Colegiul 3 Fălticeni este vizat de şapte candidaţi, în timp ce în colegiul de Senat nr. 2 Suceava sunt şase candidaţi. Pentru funcţia de senator din Colegiul nr. 1 Vatra Dornei vor concura cinci candidaţi.
Dintre cele zece colegii pentru Camera Deputaţilor, cei mai mulţi candidaţi sunt în Colegiul nr. 3 Cajvana – şapte şi Colegiul nr. 9 Vatra Dornei – şapte candidaţi.
Dintre toate formaţiunile politice care vor participa la alegerile parlamentare din judeţul Suceava din data de 9 decembrie, doar ARD, USL, UDMR, PRM şi PP-DD au depus liste complete de candidaţi pentru toate cele zece colegii pentru Camera Deputaţilor şi patru colegii pentru Senat. La alegerile parlamentare din judeţ nu s-a înscris nici un candidat independent.
De remarcat faptul că dintre toate partidele care participă la alegeri, în cazul PRM se poate observa că trei posturi de parlamentar sunt vizate de membrii familiei liderului judeţean al acestui partid, Gheorghe Acatrinei. Acesta candidează pentru un post de senator în Colegiul nr. 2 Suceava, în timp ce soţia acestuia, Stela Acatrinei, vrea aceeaşi funcţie, însă în Colegiul nr. 1 Vatra Dornei. De asemenea, fiul lui Gheorghe Acatrinei, Mihai Marcel Acatrinei, candidează pentru un post de deputat în Colegiul nr. 8 Siret.
Vă prezentăm în continuare lista completă a candidaţilor la alegerile parlamentare din judeţul Suceava, pentru fiecare dintre cele 14 colegii uninominale:
Senat
Colegiul 1 Vatra Dornei
Colegiul 2 Suceava
Colegiul 3 Fălticeni
Colegiul 4 Rădăuţi – Siret
Camera Deputaţilor
Colegiul 1 Suceava
Colegiul 2 Suceava – Burdujeni
Colegiul 3 Cajvana – Şcheia
Colegiul 4 Fălticeni
Colegiul 5 Dolhasca – Mălini
Colegiul 6 Rădăuţi – Milişăuţi
Colegiul 7 Vicov – Putna
Colegiul 8 Siret
Colegiul 9 Vatra Dornei
Colegiul 10 Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc
( 1 nov 2012, 13:13:45