Secretarul general al PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, consideră că de când se află la guvernare, USL nu a reuşit să-şi respecte nici o promisiune electorală. Ioan Bălan a spus că sondajele de opinie din ultimele săptămâni demonstrează „ceea ce bănuiam cu toţii”, adică faptul că USL a început să scadă în preferinţele alegătorilor români. Deputatul PDL de Suceava spune că românii nu mai au încredere în USL din mai multe motive, două dintre cele mai importante fiind incompetenţa USL de când se află la guvernare, la care se adaugă „aventura eşuată” a referendumului pentru demiterea preşedintelui României.
„Atunci când era în opoziţie, USL a promis reîntregirea imediată şi completă a salariilor, mărirea pensiilor, creşterea salariului minim pe economie, reducerea TVA/ului la alimente, accelerarea absorbţiei fondurilor europene şi depolitizarea administraţiei. După ce au ajuns la putere, în loc să respecte aceste promisiuni, USL a oferit un scandal politic de patru luni de zile, cu încălcarea legilor, intimidarea instituţiilor statului şi totala nepăsare faţă de situaţia economică”, declară Ioan Bălan, care a mai subliniat faptul că românii au o reacţie firească atunci când încep să se simtă trădaţi şi înşelaţi de către USL. Nu în ultimul rând, parlamentarul sucevean a arătat că în comparaţie cu USL, PDL înregistrează o creştere constantă în sondaje. „Suntem convinşi că această creştere va continua, pe măsură ce se conturează alternativa la USL şi se constituie un pol de dreapta în jurul PDL”, a mai spus Bălan.
( 8 sep 2012, 11:17:44