Preşedintele executiv al Organzaţiei Judeţene a PSD, Ovidiu Donţu, a criticat gestul preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, de a instiga populaţia să boicoteze referendumul din 29 iulie pentru demiterea sa, arătând că acesta vrea boicotarea referendumului pentru că îi este frică.
„Este nevoie să spunem aceste lucruri românilor, pentru ca fiecare om din această ţară să înţeleagă ce vrea să facă Băsescu şi de ce: vrea să scape de votul popular pentru că este paralizat de frică. Traian Băsescu vrea să-i contabilizeze pe cei care stau acasă de partea lui. Abordarea aceasta este o fraudă în sine, Comisia de la Veneţia recomandă ca acest lucru să nu se întâmple. Şi sondajele arată că şi cei care nu participă la vot sunt tot anti-Băsescu”, a declarat Donţu.
El consideră că prin boicotarea referendumului, Traian Băsescu şi PDL dau un atac fără precedent la adresa sistemului democratic. ”Planul acesta este pregătit din timp. La referendumul din 2007, pragul nu exista. Acum, s-a făcut scandal pentru a se introduce. Guvernul a acceptat, după presiunea internaţională. Folosindu-se de existenţa pragului, se instigă la boicot. Totul e parte a planului lui Băsescu de a fugi de votul oamenilor. Boicotul anunţat reprezintă cea mai recentă dovadă de minciună a lui Traian Băsescu. Săptămâna trecută Băsescu spunea clar <Nu vreau să rămân preşedinte prin nevalidarea referendumului. Fac un apel la români să participe la vot pe 29 iulie, indiferent care le este opţiunea. Dacă cei din PDL instigă la neparticipare, vor avea o problemă cu mine>. Acum, s-a răzgândit. E clar cine e cinstit şi cine nu e. Băsescu încalcă, practic, din nou Constituţia. Prin acest boicot, prin acţiunile PDL din ţară, ei vor să oprească o procedură în curs – cea a suspendării şi demiterii sale. Conform Constituţiei, această procedură trebuie să se finalizeze prin referendum. El nu vrea referendum”, a spus preşedintele executiv al PSD Suceava.
„Băsescu pregăteşte cea mai mare fraudă din ultimii 20 de ani”
Donţu a arătat că Băsescu a vrut prag pentru a avea o scuză să fugă, constatând că pe vremuri era curajos, însă acum a ajuns un fricos. Liderul social-democrat a subliniat că Uniunea Europeană a cerut cvorum la referendum din alt motiv decât Băsescu. UE, a precizat Donţu, a vrut cvorum pentru ca cetăţenii să dea o soluţie legitimă crizei, să dea un răspuns cât mai puternic, în timp ce Băsescu a vrut cvorum ca să aibă o scuză, să rămână preşedinte chiar dacă românii nu îl mai vor. Ovidiu Donţu a menţionat că toate sondajele arată că votul va fi împotriva lui Traian Băsescu şi de aceea cei din tabăra lui sunt disperaţi. El a mai spus că acest referendum este organizat corect, însă e boicotat de cei din PDL pentru că se tem de înfrângere.
”Flacăra democraţiei s-a stins când Băsescu s-a hotărât să boicoteze. Nu are curaj şi nici onoare. Când oamenii nu te mai vor, trebuie să ai demnitatea să pleci. Dar, de ce îi este frică, nu va scăpa. Băsescu pregăteşte cea mai mare fraudă din ultimii 20 de ani – să îi numere de partea lui pe cei care nu vin la referendum. Cât de laştrebuie să fii să faci asta? Îi dau o veste – nici cei care nu vin la referendum nu-l iubesc”, a încheiat Donţu.
(29 iul 2012, 12:44:02