Candidatul USL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că elicopterul pe care l-a închiriat luni pentru a se deplasa în campania electorală a costat mai puţin decât suma avansată de contracandidatul său de la PDL, Gheorghe Flutur. Cătălin Nechifor a spus că Flutur a afirmat, într-o întâlnire electorală de la Adâncata, că preţul pe care l-a plătit pentru o oră de zbor cu elicopterul ar fi fost de 15.000 de euro. În replică, Nechifor a prezentat contractul şi factura primită de la firma Aero Taxi, suma plătită pentru două de zbor fiind de 1.258 de euro, cu tot cu TVA.
„Am spus luni, public, pentru că sunt transparent, că sunt nevoit să închiriez un elicopter datorită faptului că aveam un calendar foarte încărcat. Erau foarte multe acţiuni pregătite în tot judeţul şi e imposibil să ajungi pe roţi în toate localităţile, motiv pentru care a trebuit să apelez la o firmă care oferă elicoptere spre închiriere. Şi asta pentru a putea să ajung în toate localităţile în care aveam programate întâlniri, pentru a fi alături de suceveni”, a declarat Nechifor.
El a spus că o oră de zbor costă 500 de euro, şi nu 15.000 de euro, aşa cum a spus Gheorghe Flutur.
Candidatul USL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava a precizat că din acest motiv va depune o plângere penală pentru calomnie împotriva lui Gheorghe Flutur şi îl va acţiona pe acesta în instanţă. Cătălin Nechifor a mai precizat că îi va cere contracandidatului său şi daune interese în valoare de 28.742 de euro. „Domnul Flutur a făptuit o înşelăciune prezentând situaţii neadevărate. Am dovada, am factura, am contractul şi sunt transparent. Domnul Flutur a spus că plătesc 15.000 de euro pe oră. După domnul Flutur ar fi trebuit să plătesc 30.000 de euro pe acest zbor. Drept urmare, pentru că această acţiune în judecată are şi daune interese,îi cer domnului Flutur suma de 30.000 de euro, cât spune el că a costat zborul, minus 1.258 de euro, cât a constat într-adevăr”, a declarat Cătălin Nechifor.
El a arătat că dacă va obţine aceste daune, suma va fi împărţită în mod egal, iar banii îi va dona localităţilor Râşca şi Vatra Moldoviţei, care au fost afectate de inundaţiile din ultimele zile.
( 7 iun 2012, 11:13:02
ce atâta frăsuială ?!ziua (de campanie)are doar 48 de ore
traficul ( rutier) la noi "merge" cu viteză de mort
valurile astea-s băsisme ieftine ce se vor a fi sonore