Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care candidează din partea PDL pentru un nou mandat, consideră că gestul contracandidatului său de la USL, Cătălin Nechifor, de a închiria un elicopter pentru a merge în campanie electorală „este o sfidare la adresa bunului-simţ”.
Flutur a spus că o astfel de iniţiativă ca a lui Cătălin Nechifor i se pare un gest extrem de periculos, afirmând despre acesta şi despre USL că „nici nu ai o lună de când ai venit la guvernare şi dintr-o dată ai bani de elicopter. De unde aceşti bani? Ei pe mine m-au criticat din toate poziţiile. Şi când am făcut <Paştele în Bucovina>, şi când am adus turişti, şi când am fost la Ierusalim. Iar ei nici nu au venit la putere şi fac aşa ceva”.
Gheorghe Flutur s-a întrebat ce poate să-i spună social-democratul Cătălin Nechifor unei bătrâne din Ciumârna atunci când se dă jos din elicopter şi îi va promite anumite lucruri. „Asta deoarece a fi social-democrat înseamnă să ţii şi cu săracul. Dar asta este o judecată pe care o va da populaţia”, a mai spus Flutur, care a fost prezent luni după-amiază la o întâlnire cu câteva sute de oameni în comuna Adâncata. Gheorghe Flutur a precizat că Nechifor poate să închirieze şi elicoptere supersonice, „pentru că pe mine nu mă pot ajunge”. El a subliniat că nu s-a întâlnit cu sucevenii doar pe perioada campaniei electorale, ci în toţi cei patru ani de când este preşedinte al CJ Suceava.
La rândul său, deputatul PDL Suceava Ioan Bălan a spus, tot la Adâncata, că nu îşi putea închipui că în campania electorală din judeţul Suceava va ajunge să audă sau să vadă o astfel de situaţie ca cea în care candidatul USL Cătălin Nechifor şi-a închiriat un elicopter.
„Vă vine să credeţi asta? Campanie electorală cu elicopterul la Suceava? Asta e culmea ipocriziei. Să vii şi să te dai social-democrat, să spui că măreşti pensiile, că reduci cheltuielile şi tu nici măcar nu ai apucat o zi să ajungi să fii într-o funcţie publică şi deja îţi închiriezi elicopter. Doamne fereşte de aşa ceva”, a spus Ioan Bălan.
( 6 iun 2012, 12:36:58