Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, candidatul USL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, s-a întâlnit, sâmbătă, la Căminul Cultural din Stamate, comuna Fântânele, cu peste trei sute de locuitori.
În cadrul dezbaterilor au fost abordate teme legate de agricultură, zootehnie, dar şi despre uniformizarea taxelor şi a impozitelor.
Deputatul Cătălin Nechifor le-a vorbit despre actualul Guvern USL condus de Victor Ponta, despre care a spus că „va face dreptate şi va da înapoi banii furaţi de Boc, Udrea, Flutur”.
"Ne spuneau aceşti oameni, dacă îi mai putem numi astfel, că nu sunt bani pentru sănătate, educaţie şi altele, dar pe de altă parte mărimea furturilor este de neimaginat. Au ajuns să taie şi morfina de la bolnavii de cancer. Mă întreb în ce ţară trăim sau cât mai putem continua astfel? Schimbarea s-a făcut deja la Bucureşti din 7 mai. Nu am făcut noi singuri, oamenii politici, schimbarea. Am făcut asta cu acei oameni care au avut curajul să iasă în strada la minus 25 de grade", a mai spus Cătălin Nechifor.