Traian Andronachi, candidatul din partea UNPR pentru funcţia de primar al municipiului Rădăuţi, se consideră victimă a atacurilor murdare venite din partea unuia dintre contracandidaţi. Aceasta ar fi explicaţia pentru bannerul dat jos din zona centrală şi în locul căruia a fost montat un material electoral al primarului Aurel Olărean.
„Exact în locul unde se afla unul din cele două bannere pe care le-am amplasat în tot Rădăuţiul a fost aşezat un banner al PDL. Asta denotă că actualului primar, Aurel Olărean, îi este teamă de Traian Andronachi. Sunt un pericol pentru domnul Olărean, care încearcă prin toate modalităţile să scape de mine. Deşi am făcut numeroase cereri pentru acordarea spaţiului de antenă, aşa cum prevedea legea electorală, televiziunea domnului primar refuză constant să mă primească în emisiune. Oare de ce?”, s-a întrebat Traian Andronachi.
În ceea ce priveşte bannerul amplasat în centrul municipiului Rădăuţi, candidatul UNPR este de părere că totul a fost un abuz. Potrivit lui Andronachi, motivul invocat de angajaţii Primăriei Rădăuţi în momentul în care au dat jos bannerul a fost acela că nu exista certificat de urbanism, lucru total neadevărat.
„Potrivit Certificatului de urbanism nr. 345, emis de Primăria Rădăuţi în ziua de 10 mai 2012, mi s-a aprobat montarea a două bannere pe domeniul public al municipiului. În certificat nu era specificată o zonă anume, aşa încât pun acest abuz pe teama care l-a cuprins pe domnul Olărean, care ştie că îi suflu în ceafă şi îl pot depăşi până în ziua alegerilor. Sunt convins însă că rădăuţenii nu se vor lăsa păcăliţi de aceste manevre murdare”, a completat Traian Andronachi.
(31 mai 2012, 13:46:46