„Proiectele, obiectivele, lucrările şi acţiunile pe care noi le-am prezentat siretenilor în campania electorală au fost primite cu încredere, fiind realiste şi realizabile”, a declarat candidatul PDL la funcţia de primar al oraşului Siret, Vasile Tablan, fost primar în perioada 1996-2008.
Tablan a spus că la întâlnirile electorale, cetăţenii au solicitat în primul rând modernizarea infrastructurii prin extinderea reţelelor de apă, canalizare, gaze, iluminat şi asfaltarea străzilor, precum şi crearea de locuri de muncă pentru tineret şi persoanele cu vârste între 50-65 ani. „Acest lucru este realizabil datorită proiectelor pe care le avem în vedere în acest sens pentru oraşul Siret şi pentru fiecare cartier în parte”, a menţionat candidatul PDL la funcţia de primar.
Principala durere a siretenilor, a subliniat Tablan, este asfaltarea, în primă urgenţă, a unor străzi ca Moldovei, 9 Mai, Ştefan Petriceicu Vodă, 1 Mai, 28 Noiembrie, Castanilor, Tudor Flondor, Sucevei şi extinderea reţelei de apă, canalizare şi gaz pe un număr de 14 străzi, proiecte care se regăsesc în programul său electoral.
„De asemenea, Centrul economic-comercial pe care îl propun va avea locuri de muncă şi va reuşi, prin incubatorul de afaceri, ca tinerii să-şi poată începe o afacere sprijiniţi de primărie, Consiliul Local, Consiliul Judeţean şi Camera de Comerţ”, a spus Vasile Tablan.
„Îi rog pe sireteni să nu se lase amăgiţi de campania murdară a USL-ului vizavi de persoana mea”
Vasile Tablan consideră că actuala conducere liberală a Primăriei Siret nu a făcut nimic pentru cetăţeni, ba, mai mult, s-a îndepărtat de ei, „iar acum încearcă prin fel de fel de distracţii sau lucrări executate la foc automat să se apropie. Cred că este prea târziu, fiindcă aceasta se cheamă păcăleală”, a spus Tablan.
El a arătat că USL a încercat în această perioadă să-i creioneze o imagine proastă, dar a subliniat că sondajele efectuate în aceste zile îi dau speranţe mari.
„Dacă alegerile ar fi duminică, am avea 63% la primar şi 28% la consilieri, ceea ce denotă că siretenii au încredere în noi şi în mesajele pe care noi le transmitem”, a precizat candidatul PDL.
El a ţinut să transmită un mesaj siretenilor: „Dacă a elabora şi pune în practică 32 proiecte în toate domeniile pe care primăria le administrează (n.r. proiecte demarate în perioada în care Vasile Tablan a condus Primăria Siret), a asigura facilităţi firmelor private şi care au creat 729 locuri de muncă, a atrage circa 650 de miliarde de lei vechi la bugetul local prin proiecte europene şi guvernamentale nu înseamnă nimic după unii jurnalişti locali, îi rog să gândească bine atunci când vor pune ştampila pe buletinul de vot şi să nu se lase amăgiţi de campania murdară a USL-ului vizavi de persoana mea”.
(31 mai 2012, 11:49:06