Sâmbătă dimineaţă, şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu, s-a aflat din nou în mijlocul cetăţenilor oraşului, cu care a stat de vorbă, ascultându-le păsurile, propunerile, dar primind din partea lor şi cuvinte de apreciere, mulţumiri şi urări de bine, în cadrul vizitei electorale pe care a făcut-o în Piaţa George Enescu.
Împreună cu echipa sa, printre care se numără deputatul Sanda-Maria Ardeleanu, viceprimarul Lucian Harşovschi, actuali şi viitori consilieri locali, Ion Lungu a străbătut Piaţa Mică de la un capăt la altul, fiind întâmpinat cu bucurie de o mulţime de oameni, care, de cum l-au văzut, şi-au făcut loc prin mulţime, pentru a ajunge la el, să-l felicite, să-i mulţumească sau să-i ureze succes la alegeri.
“Succesul meu depinde de dumneavoastră”, le răspundea Lungu, care le-a oferit celor cu care a vorbit pliante electorale cu proiectele mari pe care vrea să le ducă la îndeplinire într-un nou mandat, precum şi pixuri, brichete sau cutii de chibrituri.
Mulţi dintre cei pe care i-a întâlnit l-au întrebat când va moderniza şi Piaţa Mică, locul în care vin ei să-şi facă cumpărăturile.
“Aici modernizarea deja a început. Piaţa George Enescu, în principal Aleea comercială, în prima fază, este în plin proces de modernizare. În anii anteriori ne-am concentrat pe Bazar, dar de acum ne vom concentra forţele pentru modernizarea pieţelor, iar aici avem deja un proiect frumos, care va fi pus în practică cât mai curând. Piaţa Mică va fi prima piaţă care va avea încălzirea asigurată pe timp de iarnă”, a spus Ion Lungu, răspunzându-le celor interesaţi.
Alţi suceveni au ţinut să-i atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă în zona unde locuiesc ei, primarul asigurându-i că se va găsi rezolvare pentru toate şi solicitându-le să mai aibă răbdare, pentru că nu se poate face totul deodată.
(28 mai 2012, 11:46:08